AcasăNewsHidrologii avertizeaza: Pericol de inundatii pe raurile din 9 judete!

Hidrologii avertizeaza: Pericol de inundatii pe raurile din 9 judete!

Ploile prognozate pentru urmatoarele zeci de ore in mai multe regiuni din tara pot duce la cresterea debitelor unor rauri, ca urmare se pot produce viituri si inundatii. Sunt sanse mari ca aceste fenomene sa se inregistreze cu intensitate mai ridicata pe unele rauri din judetele Mehedinti, Olt si Teleorman, precizeaza hidrologii.

Specialistii Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor au emis, miercuri, o atentionare COD GALBEN, care intra in vigoare la ora 18 si vizeaza raurile din bazinele hidrografice de pe raza a noua judete. Avertizarea este valabila pana joi, la ora 20.

Asadar, exista pericolul producerii de viituri rapide pe raurile mici cu posibile efecte de inundatii locale si cresteri de debite si niveluri pe raurile din bazinele hidrografice: Drincea, Desnatui, afluentii Motrului si Jiului inferior din judetele Mehedinti si Dolj, afluentii Oltului inferior din judetele Dolj si Olt, Calmatui – din judetele Olt si Teleorman, bazinul superior al raului Vedea -aferent judetului Olt si afluentii mici ai raului Vedea din judetul Teleorman, precizeaza specialistii.

De asemenea, reprezentantii Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor informeaza ca, incepand din aceasta dupa-amiaza si pana joi la pranz, respectiv la ora 12, se pot produce, insa doar izolat, „scurgeri importante pe versanti, torenti si paraie, viituri rapide pe raurile mici cu posibile efecte de inundatii locale sipe unele rauri mici din alte bazine hidrografice, situate in  judetele: Caras-Severin, Gorj, Valcea, Arges si Giurgiu”.

Sursa foto: mondonews.ro

177 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger