Cauta

Hidroelectrica crește prețul pentru clienții casnici. Cât vor plăti consumatorii de la 1 aprilie

hidroelectrica

Începând cu 1 aprilie 2023 se vor majora tarifele de transport și distribuție gaze și energie electrică. Chiar dacă oficial se prezintă că această acțiune, nu va afecta consumatorii, în realitate vor exista creșteri de prețuri pentru unii consumatori, se arată într-o analiză a Asociației Energia Inteligentă.

Consumatorii Hidroelectrica, cărora în luna martie 2023 le-au expirat contractele de furnizare energie electrică, au fost tratați în mod diferit față de cei de la alte companii.

Prețuri majorate cu 12%

Ei au primit o notificare și li s-au prelungit contractele unde vor avea prețuri majorate pentru energia electrică cu 12% (exclusiv tarifele de distribuție). Spre comparație, ceilalți consumatori nu au primit nici o notificare și li s-a prelungit ”automat” contractual fără nici o creștere de preț!

În situația consumatorilor care au primit notificare de la Hidroelectrica, respectiv de la 1 aprilie 2023, au atât o creștere de preț la energia marfă, cât și la tarifele de transport și distribuție creșterile de preț se prezintă astfel:

– pentru clienții Hidroelectica din zona de distribuție Enel Distribuție Muntenia – creștere cu 15%
– pentru clienții din zona Enel Distribuție Dobrogea – creștere cu 19%
– pentru zona Electrica Muntenia Nord – creștere cu 23%
– pentru zona CEZ Distribuție – creștere cu 19%
– pentru zona Enel Distribuție Banat – creștere cu 10%
– pentru zona Electrica Transilvania Sud – creștere cu 10%
– pentru zona E-ON Distribuție – creștere cu 16%
– pentru zona Electrica Transilvania Nord – creștere cu 19%.

Tarifele de transport și distribuție energie electrică, majorate

În situația consumatorilor care nu au primit Notificare de la Hidroelectrica, s-a prelungit ”automat” contractul fără creșteri de preț pentru energia marfă, respectiv de la 1 aprilie 2023 au doar o creștere de preț urmare a creșterii tarifelor de transport și distribuție, și avem următoarea situație:

– pentru clienții Hidroelectica din zona de distribuție Enel Distribuție Muntenia – creștere cu 9%
– pentru clienții din zona Enel Distribuție Dobrogea – creștere cu 4%
– pentru zona Electrica Muntenia Nord – creștere cu 17%
– pentru zona CEZ Distribuție – creștere cu 14%
– pentru zona Enel Distribuție Banat – creștere cu 4%
– pentru zona Electrica Transilvania Sud – creștere cu 5%
– pentru zona E-ON Distribuție – creștere cu 11%
– pentru zona Electrica Transilvania Nord – creștere cu 13%.

În situația în care consumul de energie lunar este sub 100 kWh, atunci indiferent cât este majorarea realizată se va achita prețul plafonat de 0,68 lei/kWh cu TVA inclus, respectiv dacă consumul de energie lunar este sub 255 kWh, atunci indiferent cât este majorarea realizată se va achita prețul plafonat de 0,8 lei/kWh cu TVA inclus.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version