AcasăNewsHard Brexit, brelocul lui Boris Johnson

Hard Brexit, brelocul lui Boris Johnson

“Trumpul britanic” pune condiţii

Premierul britanic este în elementul său, populism şi promisiuni viguroase, dar cam lipsite de substanţă. Ca un soi de favor pentru UE, le comunică liderilor politici că  este dispus să discute despre Brexit când aceştia îşi vor schimba poziţia faţă de acordul de retragere a Regatului Unit. Deşi în cursa sa triumfală spre Downing Street a anunţat că ţelul său nu este un “no deal”, acum “BoJo” o cam dă pe şantaj, dar s-ar putea să rămână cu ochii în soare, Europa s-a săturat de marasmul interminabil al Brexitului şi nu acceptă o renegociere.

“Trumpul britanic” pune condiţii

„Prim-ministrul le-a prezentat liderilor europeni (…) că acordul de retragere cu mecanismul de siguranţă nu a putut trece prin parlament de cele trei ori când a fost supus parlamentului. De aceea, trebuie schimbat. Premierul vrea să poarte discuţii când poziţia lor se va schimba”, a declarat o purtătoare de cuvânt. Acest mecanism o modalitate de evitare a introducerii unei frontiere fizice între Republica Irlanda, membră a UE, şi Irlanda de Nord, componentă a Regatului Unit. Oficiali din UE şi din mai multe capitale europene au declarat în repetate rânduri că acordul cu Londra nu va fi renegociat.
După ce a fost numit prim-ministru săptămâna trecută, Johnson a discutat cu mai mulţi lideri europeni, dar nu a anunţat deocamdată când va face prima vizită în străinătate. Alt fan Brexit este şi ministrul de externe britanic Dominic Raab, care a avertizat UE că dacă nu îşi schimbă poziţia încăpăţânată asupra Brexitului se va confrunta cu un “divorţ”  fără acord la 31 octombrie. O perspectivă (ultimatum) care i-a făcut pe reprezentanţii Confederaţia Industriei Britanice (CBI) să anunţe oficial că Marea Britanie nu este pregătită pentru un Brexit dur.

author avatar
Andrei Coman
204 afisari

Ultimele știri

După un an de scumpiri, românii mai primesc o lovitură! Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie 2026

Anul 2026 va aduce o serie de scumpiri începând cu 1 ianuarie, în urma măsurilor fiscale și a majorărilor de taxe și impozite adoptate...

Donald Trump îi elogiază pe români în faţa premierului maghiar: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”

Președintele american Donald Trump a vorbit, vineri, despre decizia Administraţiei americane de a reduce numărul militarilor din trupele NATO de la baza Mihail Kogălniceanu...
spot_img