AcasăNewsHaos in Republica Moldova

Haos in Republica Moldova

Miting de amploare la Chisinau si proteste dupa ce Curtea Constitutionala l-a suspendat pe Igor Dodon din functia de presedinte, Parlamentul a fost dizolvat, iar controversatul oligarh Vlad Plahotniuc a cerut alegerea unui nou presedinte.

Pavel Filip, care a preluat functia de presedinte interimar al Republicii Moldova, dupa suspendarea lui Igor Dodon, a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate in data de 6 septembrie.Curtea Constitutionala a Republicii Moldova a emis duminica o hotarare pentru dizolvarea Parlamentului. Mii de persoane au participat in Piata Marii Adunari Nationale la mitingul organizat de Partidul Democrat, condus de Plahotniuc.  S-a strigat „Noi suntem poporul, Dodon e tradatorul” si „Tara nu se vinde”, iar oamenii au  cerut demisia lui Igor Dodon. Pe de alta parte, liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoaca, prezent si el la miting, a sustinut ca “dictatura lui Plahotniuc s-a terminat”, iar “Curtea Constitutionala este o adunatura”.

Lupta pentru putere peste Prut

Dodon a criticat Partidul Democrat, l-a acuzat pe Vladimir Plahotniuc, liderul partidului, ca nu doreste sa renunte la putere, si a sustinut ca exista doua solutii pentru a scoate tara din criza politica – proteste masive si presiune din partea partenerilor externi. Dodon a innoptat sambata pe teritoriul ambasadei Federatiei Ruse afla in Chisinau, iar Publika.md a facut publice imagini in care Dodon ii spune lui Vlad Plahotniuc ca vrea sa federalizeze Republica Moldova si ca primeste pana la un milion de dolari pe luna din Federatia Rusa. Maia Sandu, premierul R. Moldova, a facut un apel la calm angajatilor institutiilor statului si le-a cerut sa nu se lase intimidati de catre apelurile partidului lui Plahotniuc. Parlamentul de la Chisinau s-a intrunit duminica in sedinta pentru a adopta o singura declaratie, prin care Guvernul Filip a fost declarat in afara legii. Declaratia a fost citita de catre Sandu, aleasa in functia de prim-ministru de catre cei 61 de deputati ai Blocului ACUM si ai PSRM. Uniunea Europeana asteapta ca Republica Moldova, tara asociata cu Uniunea Europeana, sa respecte statul de drept si sa garanteze democratia, in conformitate cu principiile de baza ale Acordului de Asociere, se arata intr-o declaratie semnata de purtatoarea de cuvant a Comisiei pe teme de politica externa, Maja Kocijancic. Reactii anemice si din partea lui Klaus Iohannis, care  “indeamna fortele politice de la Chisinau sa respecte democratia si statul de drept”. Astazi, Maia Sandu va conduce prima sedinta a noului Guvern al Republicii Moldova, unde “se vor pune in discutie primele demiteri si numiri in functie”.

author avatar
Andrei Coman
187 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger