AcasăNewsHalucinant! Clădirile noi, făcute cu proiectanți necalificați

Halucinant! Clădirile noi, făcute cu proiectanți necalificați

Noile coduri vor obliga firmele de construcții să folosească personal calificat

Construcțiile publice și private din ultimii ani s-au făcut cu proiectanți necalificați, se arată într-un document al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Acest lucru provoacă riscuri ridicate pentru investitorii publici sau privați, susțin reprezentanții ministerului.

Noile coduri vor obliga firmele de construcții să folosească personal calificat

Analizele și studiile făcute în ultimii ani au arătat nereguli grave în calitatea construcțiilor, se arată în motivarea hotărârii pentru aprobarea tezelor prealabile ale Codului amenajării teritoriului, urbanism și construcții, elaborată de Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. ”Urmare a lipsei de înțelegere a importanței proiectării de către unii  investitori în construcții și alocării unor termene și bugete inadecvate, în multe situații, nivelul proiectelor este slab și nu oferă siguranța îndeplinirii cerințelor de calitate impuse de rigorile profesionale și așteptărilor utilizatorilor. Există cazuri în care proiectele sunt ȋntocmite de proiectanți fără experiență și fără cunoștințe de management de proiect, în cadrul unor firme utilizând personal necalificat ceea ce generează riscuri ridicate pentru investitorii publici sau privaţi. Se constată că în multe situații se începe execuția unor lucrări de construcții fără a exista proiectul tehnic cu toate componentele necesare, asumat de proiectanți de specialitate și verificat potrivit legii”, se arată în documentul citat. Referitor la calitatea în construcții, în hotărârea de Guvern se precizează că în acest moment nu există un sistem integrat de asigurări specifice domeniului atât pentru proiectare cât și pentru construcții și pentru firmele de construcții și dezvoltatori, corelat cu reglementările privitoare la nivelurile de risc ce trebuie asigurate prin proiectare. Totodată, nu există în legislație suficiente prevederi care să oblige executarea lucrărilor de construcții cu mână de lucru calificată, certificată după un sistem valabil pe tot cuprinsul țării, executându-se lucrări de construcții cu mână de lucru necalificată, implicațiile privind calitatea lucrărilor fiind dramatice. ”În ansamblu, domeniul construcțiilor se confruntă cu o gravă criză de specialiști, atât în rândul responsabililor cu proiectarea și coordonarea execuției, care necesită pregătire universitară dar mai ales în rândul muncitorilor calificați”, se arată în hotărârea de Guvern.

Abuzuri la autorizare

Reprezentanții  Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației semnalează și abuzurile care se comit la autorizarea unor construcții , subliniind necesitatea simplificării documentației. În prezent, procesul de avizare/autorizare și conținutul documentației nu sunt diferențiate în funcție de complexitate și impact, iar costurile investițiilor sunt majorate artificial din procese de avizare greoaie și ineficiente. ”În ciuda prevederilor legale, în practică se constată numeroase situații în care autorizarea presupune timpi inadmisibil de lungi, ca urmare a insuficientelor resurse umane calificate sau în unele situații ca urmare a unor abuzuri”, se mai arată în hotărârea de Guvern.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
592 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger