King’s Park Secondary School din Glasgow le-a cerut parintilor intr-o scrisoare trimisa acestora de directiune, sa ii imbrace pe copii in haine cat mai largi si mai modeste pentru a-i feri de posibilele agresiuni ale pedofililor. Scrisoarea a fost numita „paranoica pana la extrem” de unul dintre parinti. Cu atat mai mult cu cat politia a dat asigurari ca in zona respectiva nu s-au intregistrat incidente de asemenea natura.
Copiii ai caror parinti nu se vor conforma pretentiilor scolii vor fi pedepsiti prin lasarea acasa atunci cand se organizeaza excursii, informeaza Daily Mail. „Credem ca o uniforma potrivita ii protejeaza pe copii de la a fi tinta ‘pradatorilor sexuali’. Exista dovezi recente in sudul Glasgow-ului ca sunt adulti care fotografiaza elevele cu fuste scurte si elevii/elevele care poarta pantaloni stramti, dupa care pun pozele pe internet”, se arata in mesajul catre parinti.
Scrisoarea cazona i-a iritat pe parinti, ai caror copii refuza sa se supuna unor asemenea reguli stricte. Unul dintre ei a izbucnit: „Niciodata niste haine urate nu-l vor inhiba pe un agresor sexual inrait. E doar paranoia dusa la extrem. Sunt metode mult mai bune de a-i proteja pe copii decat sa raspandesti fara rost panica.” Altul a adaugat: „E ridicol sa crezi ca uniforma va actiona ca un factor de repulsie pentru pedofili„.
Scoala a adaugat si o lista cu articole vestimentare pe care parintii sa le cumpere de la un anumit magazin de firma, Mark and Spencer. Fetele au voie sa poarte numai rochii plisate lungi pana la genunchi sau pantaloni largi, iar baietii doar pantaloni extra-largi.
O sursa din interiorul corpului profesoral a declarat ca masurile au fost luate din cauza unui pervers, Barry McCluskey, de 39 de ani, care se pretindea scolarita ca sa agate scolari pe internet. Acesta ar fi reusit sa intre in legatura cu 49 de eleve intre 2007 si 2010. De aceea, scoala nu a vrut sa-si asume nici un risc si a impus acest cod vestimentar elevilor sai.
Purtatorul de cuvant al ministerului educatiei scotian a declarat ca lucrurile nu sunt in regula si ca scoala ar fi trebuit sa vorbeasca mai intai cu politia. Ruth Davidson, membra in Parlamentul scotian din partea conservatorilor, a declarat ca scoala a actionat „intr-un mod ingrijorator”. La randul sau, sefa comitetului mixt parinti – profesori din scoala, Eileen Prior, a spus: „A crea o legatura intre uniforma scolara si pedofilie pare sa fie periculos si inutil pentru toate partile implicate.