Cauta

Habarnistii care ne conduc

In orice tara cu scaun la cap, clasa conducatoare este fruntea, tot oamenii muc si sfarc cum se spune. Pagubosi de fel, noi, romanii, ne-am ales doar cu mucii, sfarcurile (nu sfarcii, asa cum ar fi tentat sa spuna domn’ ministru al Educatie – muc prin definitie) ori au fost eliminate de loazele care nu au nevoie de elemente de comparatie, ori s-au retras singure, scarbite de prostia si ifosele trogloditilor care ne conduc.

De bine ce am votat din 89 incoace ne merge acum ca dracu

Ramasi singuri la butoane, mucii de toate culorile politice s-au apucat sa faca vraiste in tara, reusind in aproape trei decenii sa duca totul de rapa: stat de drept, politica, justitie, legislatie, raport inter-institutional, administratie, infrastructura, ordine publica, educatie, sanatate, fiscalitate, mediu de afaceri. Nimic nu a scapat atentiei unor guvernanti diletanti si prost instruiti sau destepti dar rau intentionati. Au facut de ras Romania, implicit pe noi toti, purtandu-se ca niste slugi in fata marilor cancelarii occidentale. Pentru fiecare oscior aruncat lor au distrus cate o parte a economiei nationale iar atunci cand au gatat-o au trecut la resursele naturale. Date de pomana in schimbul ”comisioanelor” bagate in conturi secrete ale unor diversi demnitari. Lucrurile stau la fel de prost si cand e vorba despre administrarea interna a tarii, domeniu in care nestimatii nostri demnitari insista sa inventeze apa calda ori de cate ori sunt investiti intr-o functie. Habarnisti in toate cele, habar n-au cu ce se mananca ministerul/agentia/regia cu care au fost capatuiti pe nemerit dar au idei. Proaste in general pentru ca rar se intampla ca vreun numit sa aiba macar ceva experienta in domeniul pe care trebuie sa-l pastoreasca intru binele poporului – cum scrie la Constitutia pe care toti jura ipocrit, in momentul numirii oficiale, ca asa or sa faca si nu altfel. Odata ancorati insa in functii, cei bine intentionati se trezesc incorsetati de interesele partidelor care i-au sustinut iar cei rau intentionati trec degraba la executarea ordinelor date de grupurile de interese care i-au promovat. Asa iau nastere, in fiecare mandat, alte si alte afaceri manoase pentru ”alesi” si paguboase pentru tara si romanii. Iar cum impostura si interesul au invadat literalmente totul – politica, Guvern, administratie, Justitie, Parlament – mucii pot sta linistiti: nimeni nu-i mai poate trage la raspundere, este suficient sa-si arate reciproc pisicile moarte. Cu statul de drept pus cu botul pe labe, cu o democratie de cumetrie, cu un capital national pus pe butuci, cu sindicate anemice sau cumparate la kilogram si fara o samanta macar de om de stat autentic, nici dracu’ nu ne mai poate scapa de trogloditii politici care ne fac viata (din ce in ce) mai grea. Dar nu e cazul sa ne plangem: ne-am facut-o cu mana noastra, aia cu care votam din 1990 incoace.

Ultimele stiri

  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version