AcasăNewsGuvernul trimite ajutoare umanitare în Albania

Guvernul trimite ajutoare umanitare în Albania

Pe lângă echipa de salvatori care au ajuns încă de zilele trecute în Albania, pentru a ajuta la căutarea victimelor rămase sub dărâmăturile cladirilor puse la pământ de seismul puternic de marțea trecută, Executivul de la București va continua să sprijine statul albanez, de această dată cu ajutoare umanitare.

„România continuă demersurile de acordare a asistenței umanitare Albaniei”, se transmite, duminică, de la Palatul Victoria.

Astfel, chiar în cursul acestei zile, două aeronave ale Forțelor Aeriene Române vor efectua un zbor pentru transportul ajutoarelor umanitare oferite de către țara noastră Albaniei. Este vorba despre „bunuri de strictă necesitate: corturi, saci de dormit, paturi, pături, saltele și cearșafuri”, ajutoare ce vor fi trimise la propunerea Ministerului Afacerilor Externe și după consultări cu autoritățile albaneze, din câte precizează reprezentanții Guvernului.

Totodată, cu cele două avioane vor fi aduse în țară echipa RO-USAR și echipamentele de intervenție din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au ajutat autoritățile locale, în operațiune de căutare și salvare a victimelor, după seismul din 26 noiembrie.

140 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger