AcasăNewsGuvernul și fermierii taie prețul la lapte timp de șase luni. Ce...

Guvernul și fermierii taie prețul la lapte timp de șase luni. Ce au convenit / Cum vor fi ajutați crescătorii de vaci

lapteSe ieftinește laptele începând de la 1 mai. Ce prevede acordul dintre retaileri şi procesatori

Guvernul, reprezentanţii procesatorilor şi ai reţelei marilor magazine au convenit o reducere a preţului pentru laptele de consum pe o perioadă de şase luni, în cadrul unor consultări care au avut loc marţi după-masă, 11 aprilie, la Palatul Victoria, cu participarea prim-ministrului Nicolae Ciucă.

Totodată, Guvernul va acorda fermierilor peste 43 milioane euro ajutoare pentru producția de lapte.

Guvernul va susține fermierii afectați de războiul din Ucraina

Pentru susținerea fermierilor și a pieței laptelui, care au suferit pierderi cauzate de războiul din Ucraina, Guvernul a decis să acorde ajutoare financiare în două etape, transmite Executivul, într-un comunicat.

Primele plăți se vor face începând cu 15 mai 2023 pentru cererile depuse de crescătorii de vaci de lapte până la data de 23 martie 2023. Ulterior, va fi organizată o a doua sesiune de depunere a cererilor de plată, plățile urmând să se facă, pentru aceste cereri, în al doilea semestru al anului 2023.

„Guvernul va pune în acord cu realitățile economice valoarea fondurilor alocate, iar ca urmare a unei mai bune așezări a sumelor acordate sectorului zootehnic, fermierii vor beneficia de compensații în valoare de 22 de milioane de euro, pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina”, se spune în comunicat.

Decizia a fost luată după o ședință maraton de patru ore și jumătate la Palatul Victoria, la care au participat fermieri, procesatori din industria laptelui și reprezentanți ai supermarketurilor.

Lapte mai ieftin la raft

„La nivelul Guvernului și al autorităților statului am făcut în aceste zile propria analiză și avem soluții pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor și pentru a ajuta piața laptelui, cu tradiție în România. Este important să optimizăm funcționarea întregului lanț de producție și distribuție, de la fermier până la raft, punând în centrul preocupărilor consumatorul român. Grija noastră este ca toți cetățenii români să aibă acces la produsele necesare pentru un trai decent”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

O altă măsură de sprijin a industriei laptelui va fi aceea ca procesatorii să beneficieze de o primă de 10% din valoarea producției prelucrate în România. Proiectul de act normativ se află deja în analiza și dezbaterea Parlamentului.

„Totodată, pentru a încuraja valorificarea laptelui și o alimentație sănătoasă, Guvernul va extinde și dezvolta ”Programul pentru școli” și ”Masa caldă în școli” începând cu viitorul an școlar. Astfel, vor fi pregătite proiecte de acte normative pentru acordarea de produse lactate copiilor în fiecare zi în care frecventează cursuri școlare, și nu doar de trei ori pe săptămână ca până acum, dar și pentru actualizarea prețului pachetelor de care vor beneficia copiii și fluidizarea procedurilor de achiziție”, se mai spune în comunicat.

author avatar
Andreea Vlad
318 afisari

8 COMENTARII

  1. acum laptele e 7.5lei……..la fel si painea…si benzina…..>>>>>o sa fie inflatie de 50% deci va creste toata valuta…SUNTETI NEBUNI LA CAP??????

  2. Toate sunt din cauza razboiului din Ucraina ! Pe dracu ! Faimoasa economie de piata este de mult timp o himera. Cand marea majoritate a preturilor sunt SPECULATIVE, despre ce economie de piata putem vorbi ?!

  3. ,,dragi Romani …m-am muncit din rasputeri sa cresc preturile .Am imprumutat masiv cat PIBul tarii cu Catzu si Vergil ,am esuat tara iar acum preturile sunt mari si asa vor ramane!”Mai stiti ?Mai deuna-zi asa spunea Presul catre natiune Sa dea Domnul ,bunul Dumnezeu presule ,acum in ,,Saptamana Mare ” sa inlemnesti (ca si asa esti lemn Tanase} si asa sa ramai !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger