Cauta

Guvernul alocă 500.000 de euro pentru 1.000 de grădinițe cu profil sportiv

 

Un program foarte important pentru sănătatea și dezvoltarea copiilor va fi aplicat de Guvern în 2019. Marți, 7 mai, a.c, premierul Viorica Dăncilă a participat la prima reuniune a comisiei pentru aplicarea programului guvernamental „Investim în copii, investim în viitor”.

Obiectivul programului este realizarea grădinițelor cu program sportiv. La reuniunea de la Palatul Victoria au participat și oameni remarcabili ai sportului românesc: Gabriela Szabo, Camelia Potec, Gheorghe Hagi și Florin Pelin, dar și reprezentanți ai Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, instituție care derulează programul.
”Împreună cu dumneavoastră, vom dezvolta acest program național, cu beneficii pentru sănătatea copiilor. Mulți tineri vor primi astfel o șansa să practice un sport și chiar să facă performanță. Am încurajat promovarea acestui program, precum și a altor politici destinate copiilor și tinerilor, din convingerea că cea mai valoroasă investiție este în educarea și în formarea lor”, a afirmat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Și ceilalți membri au fost de acord că realizarea grădinițelor cu profil sportiv este un proiect binevenit, mai ales că practicarea sportului de la o vârstă fragedă aduce beneficii pentru sănătatea și dezvoltarea copilului în condiții optime. Premierul a subliniat că programul va fi promovat și se vor acorda inclusiv fonduri guvernamentale.

Programul prevede construcția a 1.000 de grădinițe cu profil sportiv și constă în acordarea unui ajutor nerambursabil de 500.000 de euro, dar și garanție de la stat pentru eventualele credite luate de către beneficiari.

Sesiunea de depunerea a Formularelor de cerere de acord pentru finanțare în baza Hotărârii nr.239/2019 pentru instituirea unei scheme de ajutor de minimis privind programul guvernamental „gROwth – Investim în copii, investim în viitor” a început în data de 2 mai.

Până în prezent, s-au depus două solicitări, ce vor intra în analiza comisiei în reuniunile următoare.
Ca instrument de sprijin funcționează adresa electronică specială pentru acest program: growth@cnp.ro.

Ultimele stiri

  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version