Cauta

Guvernatorul Băncii Ungariei dă de pământ cu euro

Statele membre ale Uniunii Europene, atât cele din interiorul zonei euro cât şi cele din afara zonei unice, ar trebui să recunoască faptul că moneda euro a fost o „greşeală strategică”, spune Gyorgy Matolcsy Guvernatorul Băncii Centrale a Ungariei (NBH).

„Există o dogmă dăunătoare că euro este următorul pas ‘normal’ spre unificarea Europei Occidentale. Însă moneda unică europeană nu a fost normală deloc, pentru că aproape niciuna din condiţiile preliminare nu a fost îndeplinită. A venit timpul pentru Europa să caute o ieşire din capcana euro”, susţine oficialul ungar într-un editorial publicat în cotidianul Financial Times. Statelor membre ar trebui să li se permită să părăsească zona euro în următoarele decenii iar cele care vor dori să rămână a trebui să pună la punct o monedă globală mai sustenabilă. Tratatul de la Maastricht, care stabileşte condiţiile pentru aderarea la zona euro, inclusiv cea cu privire la menţinerea deficitului bugetar sub 3% din Produsul Inter Brut, ar trebui rescris, a adăugat Matolcsy, care l-a începutul acestui an a fost reconfirmat în funcţie pentru un al doilea mandat de şase ani în fruntea NBH. De la venirea la putere a lui Viktor Orban în 2010, Ungaria  nu este parte a zonei euro şi nu a stabilit încă o dată ţintă pentru aderare la moneda unică. Ţara nu ar trebui să adere  la euro înainte ca economia sa să fie suficient de puternică, au transmis Guvernul şi Banca Centrală. Ungaria a reuşit să menţină deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB. La două decenii de la lansarea euro, majoritatea pilonilor necesari ai unei monede globale de succes – un stat comun, un buget care acoperă cel puțin 15-20 la sută din produsul intern brut total al zonei euro, un ministru de finanțe din zona euro și un minister cu care să se ducă postul – încă lipsesc, a conchis Matolcsy. (R. Jacotă)

Ultimele stiri

  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version