AcasăNewsGreva de la metrou, aproape încheiată! Iată ce au obţinut sindicaliştii de...

Greva de la metrou, aproape încheiată! Iată ce au obţinut sindicaliştii de pe şine!

jandarmi-metrouGreva de la metrou, aproape încheiată! Iată ce au obţinut sindicaliştii de pe şine!

Un reprezentant al sindicaliştilor susţine că, sâmbătă, ar urma ca circulaţia de la metrou să fie reluată în program normal. Negocierile de la Prefectura Capitalei s-au încheiat, iar greviştii au obţinut următoarele promisiuni:

În această seara nu vom mai avea proteste, am stabilit un calendar de negocieri. Se va încheia imediat cum se întorc reprezentanții la metrou. Am stabilit un calendar de negociere pentru săptămâna viitoare, au venit cu revendicări, le vom discuta.

Suntem deschiși dialogului. Nu vom începe nicio acțiune administrativă împotriva celor care au participat, pe toată perioada negocierilor„, au precizat reprezentanții la ieșirea din Prefectura Capitalei.

Sindicaliştii pretind că lipsa de personal ar fi problema lor

A fost păcat ca salariații metroului să facă o formă de protest, de un asemenea nivel, ca să putem să regăsim în cadrul Ministerului și Metrorexului o formă de dialog social, care ar fi cea normală.

Protestul, vom merge la Piața Unirii de ceea ce am obținut aici și imediat vom elibera. Nu cred că se va relua circulația în seara asta. Revendicările: în primul rând, domnul Drulă a înțeles că cel cu care trebuie să negocieze în cadrul Metrorex este USLM.

Am obținut ca săptămâna viitoare să ne vedem zi de zi ca să rezolvăm toate problemele care s-au discutat, referitor la deficitul mare de personal. Tot scandalul a plecat de la disponibilizarea masivă a salariaților.

Nu au fost numai 10 persoane. Doar săptămâna aceasta deficitul a fost de 25%. Ajunsesem să ne fie frică să nu greșim, din lipsa fondurilor pe care le avem, ci din lipsa personalului, să nu ajungem la pușcării din cauza unor accidente”, a precizat reprezentantul sindicaliștilor.

Se pare că protestul a fost întrerupt, iar angajații Metrorex ar trebui să iasă din subteran. Procesul verbal între conducere și sindicat a fost semnat. Pentru moment nu se știe care dintre revendicările celor din sindicat au rămas valabile.

Reamintim, circulaţia trenurilor de metrou este blocată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

author avatar
Andrei Ștefan