AcasăNewsGreii PNL/PDL renunta la jocul de-a integritatea

Greii PNL/PDL renunta la jocul de-a integritatea

Caderea in sondaje si sumbra perspectiva a patru ani de opozitie i-a obligat pe vechii penelisti si pedelisti sa lase la o parte orgoliile si prostiile si sa fuzioneze de-adevaratelea.

Joaca de-a integritatea si patronajul lui Klaus Iohannis a dus de rapa PNL-ul. Pentru prima data, un partid prezidential care nici macar nu guverneaza se duce la fund ca un bolovan. Nu de mult, desi era hulit de toata presa, PDL a fost in stare sa-si pastreze o cota decenta in timp de guverna, ba chiar a putut sa-l ajute pe demonizatul Traian Basescu sa castige un al doilea mandat prezidential si sa scape de suspendare. Astazi, PNL-ul patronat de Iohannis si ignorat de tehnocratul Ciolos pierde procente de la luna la luna. Ajunsi cu cutitul la os, vechile catane din PNL si PDL (gen Vasile Blaga, Marian Petrache, Teodor Atanasiu etc) au decis sa-si uneasca fortele, sa-l lase in plata lui pe Klaus Iohannis si sa salveze ce se mai poate in cele nici trei luni ramase pana la alegeri. Odata incheiat pactul intre seniori, prima miscare a fost sa o bage in sedinta pe mai tanara Alina Gorghiu. Careia vechea garda liberalo-pedelista i-a pus in vedere sa o lase mai moale cu ridicarea in slavi a integritatii cata vreme s-a demonstrat ca romanii ii voteaza in draci pe penalii binecunoscuti, ignorand fara jena prospaturile politice cu selecte CV-uri. Iar daca pactul incheiat de vechile garzi din PNL si PSD va tine, inseamna ca pe listele noului PNL se vor regasi politicieni patati, dar capabili sa aduca voturi.

Pesedistii mimeaza prost pacea

Culmea este ca in timp ce liberalii, care o tin tot intr-un scandal de la fuziune incoace, pun de o pace solida, pesedistii cei strans uniti nu-si mai gasesc linistea. Pacea a la Caragiale proaspat incheiata intre Liviu Dragnea si Victor Ponta a fost de altfel data-n gat public, chiar a doua zi, de catre Sebastian Ghita. Iar cum Ponta a fost adus la ascultare de Dragnea doar dupa ce acesta din urma i-a cumparat principalii adepti (Rovana Plumb, Nicolae Banicioiu, Eugen Teodorovici) cu locuri eligibile in viitorul Parlament, este clar ca frustrarile fostului lider si premier au crescut in loc sa dispara. Tensiunile din PSD sunt intretinute si de social-democratii care s-au grabit sa o taie la PRU doar cu gandul ca in urma lor vine val-vartej si Victor Ponta, garantandu-le astfel castigarea unor noi mandate parlamentare. Viclenia lui Dragnea nu numai ca l-a obligat pe Ponta sa-si roada in continuare zabala in PSD, dar i-a si lasat in aer pe cei plecati la PRU. Carora multi pesedisti le plang acum de mila si se uita urat la Dragnea, fapt care nu contribuie nici el la instaurarea unei atmosfere prietenoase in partid. Cert este ca batalia finala se va da dupa alegeri cand, daca PSD se va invarti in jurul scorului de 40%, Dragnea va castiga partida iar Ponta va fi pus cu botul pe labe. Daca insa PSD o zbarceste si ramane in opozitie, steaua fostului premier va incepe sa straluceasca din nou data fiind penuria de lideri din PSD.

author avatar
Simona Badulescu
372 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger