Saloanele de coafură, florăriile şi librăriile s-au redeschis în Grecia în cadrul măsurilor de relaxare treptată a restricţiilor de izolare impuse în urmă cu şase săptămâni de autorităţile locale pentru a încetini răspândirea noului coronavirus.
Începând cu primele ore ale dimineţii, poliţia a făcut verificări în autobuze şi staţii de metrou pentru a se asigura că pasagerii poartă măşti chirurgicale obligatorii, dar şi în magazine, pentru a inspecta respectarea regulilor de distanţare socială. Grecii nu mai au nevoie acum de un formular în care să declare un motiv valid pentru a putea să îşi părăsească locuinţele, așa că volumul de trafic a crescut pe străzile din Atena şi din alte oraşe importante. Oamenii au format cozi și în fața magazinelor de electrocasnice, care au primit permisiunea de a se redeschide pentru prima dată după ce Guvernul a impus restricţii dure la mijlocul lunii martie. Televiziunile locale au prezentat coafeze şi clienţii acestora purtând măşti chirurgicale în Atena şi în Salonic. Saloanele de coafură îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe bază de programare. Redeschiderea şcolilor, restaurantelor şi barurilor se preconizează pentru a doua parte a acestei luni. În cazul hotelurilor, decizia se va lua după 1 iunie.