AcasăNewsGoogle, amenda de 1 milion de euro, din cauza masinilor Street View!

Google, amenda de 1 milion de euro, din cauza masinilor Street View!

Google a platit o amenda de 1 milion de euro in Italia, dupa ce autoritatile au stabilit ca automobilele Street View care filmeaza pe drumurile din tara incalca dreptul la viata privata al trecatorilor prinsi din intamplare in imagini.

Amenda pe care autoritatile din Italia au stabilit ca celebrul motor de cautare trebuie sa o plateasca este cea mai mare penalizare pe care Google a platit-o in numeroasele dispute cu autoritatile din statele Uniunii Europene privind respectarea dreptului la viata privata al cetatenilor, informeaza Bloomberg.

Compania a mai fost sanctionata si cu alte ocazii, cum ar fi in cazul in care s-a stabilit ca masinile Street View adunau date si interceptau comunicatii personale de pe retelele wireless nerestrictionate ale locuitorilor.

Compania a luat deja masuri pentru ca masinile Street View care circula in Italia sa fie mai vizibile pentru trecatori, iar locuitorii sa fie informati cand cartierul lor va fi vizitat de astfel de autoturisme, potrivit autoritatilor italiene.

Google a mai fost amendata in Spania, Franta si Germania, tot in legatura cu nereguli privind masinile Street View.

Uniunea Europeana vrea sa consolideze prerogativele autoritatilor nationale, astfel incat sa se impuna amenzi mai putin simbolice impotriva unor companii de marimea Google, atunci cand acestea incalca drepturile privind viata privata. Reformele propuse ar putea introduce amenzi de pana la 100 milioane euro, sau chiar 5% din cifra anuala de vanzari la nivel global.

Foto: gadget-review.ro

author avatar
Alina Costache
361 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger