AcasăNewsGloanţele trec prin economia Americii

Gloanţele trec prin economia Americii

Violenţa armată costă Statele unite 229 de miliarde dolari în fiecare an, aproximativ 1,4% din Produsul Intern Brut al acestei ţări.

Un raport comandat de congresmenii democraţi şi realizat de  Centrul Giffords pentru prevenirea violenţei armate şi de Centrul pentru controlul maladiilor (CDC), arată că mai ales statele rurale, printre care Mississippi şi Alabama, au cele mai mari costuri ale violenţei armate ca proporţie din economiile lor, în timp ce Alaska şi Arkansas înregistrează cele mai mari rate ale sinuciderilor cu arme de foc. În plus, Alaska are cea mai ridicată proporţie de decese provocate de arme de foc, raportat la populaţie, dintre toate statele din SUA. O altă concluzie a raportului este aceea că în SUA tinerii şi copiii sunt expuşi unui risc mai mare de a fi răniţi sau ucişi cu arme de foc decât în alte ţări dezvoltate din lume. Recent, Casa Albă a propus Congresului să ia în calcul adoptarea unor eventuale măsuri pentru extinderea controalelor în teren asupra vânzărilor de arme. De la începutul anului până la 18 septembrie, în SUA au avut loc 40.331 de incidente legate de violenţa armată, numărul persoanelor decedate fiind de 10.681. În SUA peste 19.500 de persoane au fost victimele omuciderii  în 2018, iar şapte persoane au murit în fiecare oră din cauze violente, precizează Sistemul național de raportare a deceselor violente (NVDRS).  În plus, la nivel global, 9 din 10 persoane sub 25 de ani care sunt ucise cu o armă de foc provin în Statele Unite, în timp ce americanii cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani au şanse mai mari de 50 de ori să moară din cauza acestor arme decât în alte ţări avansate din punct de vedere economic. Raportul CDC a luat în calcul veniturile pierdute, costurile angajatorului, îngrijirea sănătății și cheltuielile poliției și sistemului de justiție.

author avatar
Andrei Coman
178 afisari

4 COMENTARII

  1. Vespasian cand a pus taxa pe WC publice nu i-a pasat de ce spune lumea ,cand feciorusul l-a intrebat de ce face asta ?,a luat o moneda si i-a spus miroase-o !-miroase a rahat ?,vezi banii n-au miros !,dar sunt necesari sa umplu visteria imperiului.
    Asa si armele in SUA si oriunde ,au miros doar daca tragi cu ele (miros de praf de pusca- oxid nitric),in rest conteaza cate vinzi !.
    Cand nu se vand ,faci reclama sau creezi nevoia de utilizare .
    De ce nu se interzic ?,cei care le fabrica sunt cei care fac si legile !

  2. Pai ai drept la arme dadaca le face sa zicem mitraliera 50.000 de euro? Aatunci mai isi permite mitraliere Madona si Bionse si cocalarii.

    • Uiti de traficul ilegal cu arme din America !,uiti ca in America unii au arme cumparate cu mult timp in urma .Pe vremea prohibitiei pentru alcool se facea trafic in draci si unii averi colosale,ca peste tot politia mana in mana cu mafiotii ,vor plati doar prostii si cei fara bani toate ponoasele.
      America ramane tara in care viata unora atirna de tragaciul unei arme.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger