AcasăNewsGiganţii internetului, mână-n mână cu guvernele

Giganţii internetului, mână-n mână cu guvernele

Edward Snowden, fostul contractant al Agenției Naționale de Securitate a SUA, denunţă „puterea implacabilă” create de tehnologie atunci când companiile  economiei digitale lucrează în concert cu guvernele. Snowden locuiește în Rusia pentru a scăpa de urmărirea SUA după ce a scurs documente clasificate care detaliază programele de supraveghere guvernamentală.

 

„Nu protecţia datelor creează probleme, ci colectarea datelor şi încrederea oarbă pe care trebuie să o acordă internauţii intermediarilor tehnologici. Atunci când marile companii şi guvernele lucrează împreună, ele sunt mâna stângă şi mâna dreaptă a aceluiaşi corp şi asistăm la concentrarea puterii. Dacă se creează o putere implacabilă, cum să facem să controlăm această putere atunci când este folosită împotriva populaţiei?”, a declarat Snowden în faţa antreprenorilor şi investitorilor din sectorul tehnologic întruniţi la conferința Web Summit de la Lisabona. Fost angajat al serviciilor americane de informaţii, Snowden  a trimis zeci de mii de documente secrete mai multor media, dezvăluind existenţa unui sistem de supraveghere mondială a comunicaţiilor şi a internetului. Tehnologia a devenit hiper-politică. Din ce în ce mai mult, pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume se vorbeşte despre viitorul banilor, al maşinilor, al medicamentelor şi al locuinţelor – subiecte care nu mai pot exista fără această tehnologie  – un factor crucial în războiul comercial între SUA şi China şi a puterii monetare a guvernelor suverane, spus Paddy Cosgrave, fondatorul Web Summmit, cea  mare reuniune europeană a startup-urilor şi a noilor tehnologii. Cosgrave a criticat şi lipsa de eficienţă a “eforturilor UE”  pentru a face ca firme precum Amazon, Apple, Facebook și Google să plătească impozite mărite în țările în care obțin sume mari din profiturile lor.

Ţările care orchestrează  dezinformarea

Guvernele recurg din ce în ce mai mult la reţelele sociale pentru a manipula şi spiona alegători din lumea întreagă, o tendinţă îngrijorătoare pentru democraţie. În unele ţări, autorităţile aleg să blocheze pur şi simplu accesul la internet atunci când aceasta este în avantajul lor, în timp ce în altele recurg la armate de profesionişti pentru a manipula informaţiile online şi a face să circule falsuri până când devin virale. China este cazul cel mai negativ în privinţa abuzului împotriva libertăţii pe internet, pentru al patrulea an consecutiv, în timp ce guvernul şi-a intensificat eforturile pentru a controla informaţiile despre manifestaţiile la Hong Kong sau cele vizând împlinirea a 30 de ani de la masacrul din piaţa Tiananmen. În SUA, forţele de ordine şi autorităţile care se ocupă de imigraţie şi-au extins supravegherea, ocolind mecanismele de transparenţă, de control şi de responsabilitate care le-ar fi putut restricţiona acţiunile. Numeroase guverne realizează că propaganda funcţionează mai bine decât cenzura pe platforme, se arată în raportul Freedon House în 65 de ţări analizate. Iran, Sudan, Kazahstan, Brazilia, Bangladesh şi Zimbabwe sunt ţările unde libertatea pe internet s-a deteriorat cel mai mult în acest an. Islanda şi Estonia rămân în continuare statele cu cel mai liber internet.

Radu Jacotă

 

author avatar
National
203 afisari

1 COMENTARIU

  1. Ce sa fure de la noi Edi? 2 telefoane la amanta pornaciuni si 10 melodii? Fura de la armate de la firme care fac produse cu continut secret, fura de la servicii, fura economic si energetic un stat.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger