Guvernul teritoriului britanic Gibraltar a respins duminică o cerere a Statelor Unite de reţinere a petrolierului iranian care se pregăteşte să părăsească apele teritoriale britanice, explicând că sancţiunile americane nu sunt aplicabile în Uniunea Europeană (UE), și că dacă ar da curs cererii SUA ar încălca Dreptul Comunitar.
Gibraltarul a imobilizat la 4 iulie petrolierul Grace 1, suspectat că transporta petrol către Siria, punând astfel în aplicare sancţiuni europene impuse Siriei. Petrolierul a fost autorizat să plece, după ce Teheranul a dat asigurări că încărcătura de 2,1 milioane de barili de petrol nu va fi livrată Siriei. Între timp, Statele Unite au prezentat mai multe cereri ca petrolierul să fie imobilizat, iar Departamentul Justiţiei a emis un mandat de confiscare, în baza sancţiunilor americane impuse Teheranului.
„Regimul sancţiunilor Uniunii Europene este fundamental diferit de cel al Statelor Unite”, se subliniază în comunicatul britanic. De asemenea, reglementarea europeană ”interzice în mod specific să se aplice anumite legi americane”, inclusiv cele cu privire la sancţiunile impuse Iranului. Petrolierul, care naviga sub pavilion panamez, a fost redenumit Adrian Darya în restul călătoriei şi a trecut sub pavilion iranian – care flutura duminică la pupa navei.
Sursa foto: Twitter