AcasăNewsGhinion sau dupa fapta si rasplata? Aderarea Romaniei la Schengen, AMANATA!

Ghinion sau dupa fapta si rasplata? Aderarea Romaniei la Schengen, AMANATA!

Consiliul de Justitie si Afaceri Interne nu va supune la vot aderarea Romaniei la spatiul Schengen in timpul reuniunii care se va desfasura joi si vineri la Bruxelles.

Consiliul JAI nu va lua nici in sedinta de astazi vreo decizie cu privire la aderarea Romaniei si a Bulgariei la spatiul Schengen, motivul fiind opunerea mai multor state membre UE, potrivit unui oficial din cadrul Presedintiei irlandeze a UE.

In timpul reuniunii ministrilor de Interne din statele membre UE si din alte patru state care au aderat la spatiul Schengen (Norvegia, Elvetia, Islanda si Liechtenstein) „nu se va vota si nu va fi luata nicio decizie”.

Se pare ca „mai multe state au rezerve” cu privire la aderarea Romaniei si a Bulgariei, potrivit sursei citate.

Pentru ca un stat sa adere la spatiul Schengen este necesar ca tarile membre sa fie de acord in unanimitate. Romania trebuie sa demonstreze ca lupta impotriva coruptiei. Totodata tara noastra trebuie sa arate ca este capabila sa-si controleze frontierele din moment ce ele vor deveni granitele externe ale spatiului Schengen.

Miercuri, Irlanda si-a anuntat intentia de a se opune aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen in cazul in care Consiliul JAI va supune la vot. Totodata, ministrul de Interne finlandez este de parere ca avem o tara corupta care a fost admisa prea usor in UE. Nici Germania nu este de acord cu aderarea Romaniei si Bulgariei, potrivit declaratiei pe care ministrul federal de interne a facut-o intr-un interviu acordat presei germane.

Astfel, premierul Victor Ponta a afirmat ca nu va cere un vot in Consiliul JAI si nici nu va incerca sa stabileasca un nou termen privind aderarea Romaniei la spatiul Schengen.

author avatar
Alina Costache
129 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger