Considerat cel mai periculos om al planetei, Vladimir Putin știe că puterea se menține mult mai greu după ce ai obținut-o. Forța președintelui Federației Ruse nu stă în armele nucleare pe care le flutură ori de câte ori e nevoie pe sub nasurile dușmanilor, deși și acestea sunt, la o adică, excelente generatoare de spaimă și presiune. Putin își controlează inamicii altfel. Le picură teroare în suflete și pentru a face asta se folosește de cea mai temută unitate din cadrul GRU. La „29155” nu aderi, ești recrutat, iar aria de selecție depășește uneori granița Serviciilor secrete; se aude că rușii sondează inclusiv lumea crimei organizate, de unde își aleg doar personaje neînfricate, călite în bătălii dure, criminali nemiloși extrași din „lagărele morții” – închisorile din Siberia.
Europa este conștientă de pericolul pe care-l reprezintă Unitatea 29155. Chiar Alex Younger, șeful MI6, serviciul de spionaj britanic, recunoștea în urmă cu ceva vreme că asasinii Kremlinului și cam fac de cap, de ceva vreme, prin Occident, în sensul că duc la îndeplinire ordine care vizează lichidarea inamicilor politici ai lui Vladimir Putin. Der Spiegel vorbește despre un plan prin care Moscova urmărește să dezbine Uniunea Europeană, dar acest obiectiv – dacă a fost vreodată unul – e deja bifat. Acum se joacă la alt nivel, asasinatele la comandă sunt altceva.
Recent, ministerul german de Externe a expulzat doi diplomați ruși bănuiți de implicare în asasinarea unui fost lider militar cecen, Zelimkhan Khangoșvili, care în ultimii ani lucra pentru „intelligence-ul” georgian. Cazul a stârnit vuiet la Berlin, după ce presa a scris că seamănă izbitor cu tentativa de asasinat asupra fostului spion sovietic Serghei Skripal, otrăvit cu „novicioc”. S-a implicat direct procurorul general al Germaniei, care a considerat că personajul „Vadim Krasikov” este prea important pentru a fi lăsat în grija anchetatorilor. Presupusul criminal al lui Khangoșvili era căutat din 2013, suspect într-un caz de omucidere (lichidarea afaceristului Albert Nazranov, opozant al regimului Putin). Nemții au descoperit că ambele crime s-au comis după un tipar asemănător: asasinul s-a folosit de o bicicletă pentru a se apropia de victimă, pe care împușcat-o în cap și piept de la mică distanță.
Despre Krasikov nu se știu prea multe, dar chiar și așa bănuielile îl indică drept un șef de echipă în cadrul temutei unități 29155, din GRU (serviciul rus de spionaj militar). Interesant este faptul că, imediat după ce l-a executat pe Nazranov, în 2013, Vadim Krasikov fusese dat în urmărire internațională, dar în mai puțin de doi ani Moscova a solicitat Interpol să retragă mandatul. „Probabil că Unitatea «29155» a vrut să salveze un asasin de închisoare, pentru a-l folosi în scop propriu”, bănuiesc jurnaliștii Der Spiegel.
Un lucru e cert, anume că s-au înmulțit cazurile în care inamicii lui Putin devin ținte vii. În 2015, a fost o tentativă de asasinat a unui fabricant de arme bulgar, iar după un an „Gheara lui Vladimir” s-a înfipt în Muntenegru, unde obiectivul a fost răsturnarea guvernului. Nici protestele din Catalunia n-au scăpat, Unitatea 29155 fiind prezentă în mijlocul evenimentelor la Barcelona.
„Se investește prea mult în astfel de oameni doar ca să-i folosești o dată și apoi să te debarasezi de ei. Iar faptul că folosesc neurotoxine rare, ca novicioc, reprezintă echivalentul trimiterii unei cărți de vizită, e un mesaj fără echivoc, de genul «Putem să facem ce vrem, doar vezi ce fel de arsenal avem!». Este, dacă vreți, un fel de a spune «Te vom găsi și în gaură de șarpe, la nevoie»”, comentează un reprezentant al Serviciilor secrete germane.
Problema obreprezinta substante toxice de lupta care pot imbolnavi fara sa stie si alti britanici. Faptul ca se omoara rusi intre ei e strict treaba lor felului lor si obiceiurilor de traditie.