Sunt imagini șocante, surprinse recent la o trecere la nivel cu o cale ferată, prevăzută cu bariere, din județul Ilfov.
În zadar au părut să fie, însă, coborâte acele bariere. Un șofer a trecut, pur și simplu, în viteză, de ele, le-a lovit, pe una a și rupt-o, dar și-a văzut de drum.
Gestul pe cât de riscant, pe atât de greu de înțeles ajunge în atenția opiniei publice ca urmare a unui mesaj venit vineri, 6 august, din direcția CFR Infrastructură, mesaj ce însoțește imaginile dătătoare de fiori reci pe șira spinării. Mai ales că în ultima perioadă pe șoselele din România au avut loc numeroase accidente, în urma cărora și-au pierdut viața mulți oameni.
Unde au fost surprinse imaginile
Situația surprinsă în imagini datează de marți seară, din câte s-a anunțat vineri, 6 august, pe pagina de Facebook a CFR Infrastructură, întregul episod fiind înregistrat în zona barierelor montate în apropierea căii ferate din comuna Brănești.
”INCONȘTIENȚĂ sau TERIBILISM LA TRECEREA LA NIVEL CU CALEA FERATĂ din satul PASĂREA, comuna BRĂNEȘTI!
Nu puţine sunt situaţiile în care şoferii inconştienţi ignoră semnalizarea de la trecerile la nivel şi forţează traversarea printre barierele aflate în poziţia orizontală, considerând că astfel fentează trenul.
Un astfel de caz a fost surprins de camerele de luat vederi de la trecerea la nivel cu calea ferată din satul PASĂREA, comuna BRĂNEȘTI, marți, 3 august 2021, în jurul orei 19.38, când un şofer inconştient rupe practic brațele barierei, aflate deja în poziţia orizontală, și traversarea în viteză trecerea la nivel”, se menționează în postarea respectivă.
CFR Infrastructură: Încă nu ajunsese trenul de Constanța, care circulă cu viteza de 160 km/h!
Incidentul a avut loc în zona căii ferate pe care circulă trenuri cu viteză și de 160 km/h, semnalează aceeași sursă. E greu de imaginat, așadar, ce s-ar fi putut întâmpla dacă un tren de călători circula cu viteză pe linia respectivă, în momentul în care mașina a străbătut calea ferată, deși barierele erau coborâte, semn că se apropia o garnitură.
”‼ DOAR UN MIRACOL l-a salvat pe acest șofer, deoarece în momentul respectiv, în zona pasajului, încă nu ajunsese trenul de Constanța, care circulă cu viteza de 160 km/h!
♦ O astfel de inconştienţă pune în pericol nu doar vieţile conducătorilor auto, ci şi vieţile a mii de oameni care călătoresc cu trenul!
♦ O astfel de inconştienţă poate pune în pericol şi vieţile celorlalţi participanţi la traficul rutier sau al pietonilor!
♦ O astfel de inconştienţă atrage după sine timp pierdut în trafic, fie că vorbim de cel rutier sau cel feroviar!
♦ O astfel de inconştienţă produce pagube materiale sistemului feroviar!”, transmit reprezentanții CFR Călători pe aceeași rețea de socializare.
🙂 trenul circula cu 160 km / h ? Chiar ? suntem in Europa?
La volan nu a fost un cocălar oarecare, ci un medic beat! Iresponsabilitatea n-are limite.