Cauta

George Soros : ”Expansionismul Rusiei, o amenintare la adresa existentei UE

Miliardarul american considera ca nationalismul agresiv al lui Vladimir Putin ataca valorile si principiile de baza ale Uniunii Europene, pe fondul expansiunii Rusiei. Totodata, Soros a indemnat la o ”injectie cash” pentru Ucraina.

George Soros denunta admiratia unor lideri occidentali pentru Putin

”Rusia indica o alternativa care reprezinta o provocare fundamentala la adresa valorilor si principiilor pe care a fost fondata initial UE.  Ea se bazeaza pe utilizarea fortei pe care o manifesta prin reprimare acasa si agresiune in strainatate, ca opuse statului de drept”, spune Soros, potrivit The Guardian, subliniind ca liderii europeni nu sunt ”pe deplin constienti” de aceasta provocare. El a adaugat ca presedintele rus se foloseste de criza euro si de disfunctionalitatile dintre statele UE, ”stabilind relatii bune cu cei care agita apele impotriva Europei”. Miliardarul american a indemnat natiunile sa sustina Ucraina  printr-o „injectie cash imediata de cel putin 20 de miliarde de dolari si promisiunea unei suplimentari atunci cand este nevoie” . „UE se va salva pe ea insasi salvand Ucraina”, a spus Soros. Pe de alta parte, potrivit unui sondaj al Centrului de studii asupra opiniei publice VtsIOM, 22% din rusi au plasat SUA inaintea Statului Islamic, solicitati sa defineasca ”cel mai important dusman al nostru”. In 2013, procentul era de doar 4%.

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Munca hibridă și sănătatea posturală: cum să lucrezi confortabil acasă fără dureri de spate sau ochi
  • Cum vrea China să împingă folosirea yuanului la nivel global
  • Bolojan, profetul Apocalipsei
  • Mario Draghi: Puterea economică nu mai ajunge. Europa trebuie să se reinventeze
  • Ministerul Energiei pregătește o suprataxă pentru Green Deal
  • Arde Bundesliga: Bayern – RB Leipzig, 6-0, se poate rejuca!
  • Dennis Man, pulverizat în Olanda după debutul la PSV Eindoven!
  • UE, lovită crunt de sărăcie. Subnutriția, o amenințare reală pentru segmente largi ale populației europene
  • Hackerii ruși se distrează. Au blocat site-uri din sectorul energetic, bancar, transporturi și administrația centrală și locală
  • Exit mobile version