Generalii Dorina Dimofte și comisarul șef Răzvan Grecu de la conducerea Direcției Generale Financiare a MAI, sunt acuzați de sindicaliștii din Poliție că refuză să aplice Decizia 51 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcând astfel legea.
Conducerea Sindicatului Polițiștilor Diamantul acuză Direcția Generală Financiară (DGF) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne că nu aplică reglementarea legală privind salarizarea la nivel maxim a polițiștilor. ”Dimofte si cu Grecu, generalii DGF care apară, jucând murdar, de prea multă vreme, ministerul, de majorările salariale impuse de lege, trebuie să dispună updatarea MAISAL, astfel încât programul de calcul al salariilor să aducă la nivel maxim toate salariile polițiștilor, inclusiv soldele militarilor. O vor face? La cum îi știu eu, mă îndoiesc. Vor căuta în continuare tertipuri pentru a eluda obligațiile legale. Pentru că ei cred, în mintea lor, că asta e datoria lor, în funcțiile importante în care au fost înscăunați, să eludeze legea, să vă țină salariile mai mici decât prevede legea, speculând orice imperfecțiune de redactare a normei care poate genera și interpretarea că vouă nu vi se aplică dreptul respectiv”, scrie Emil Pășcuț, președintele Sindicatului Polițiștilor Diamantul, într-o postare pe pagina oficială a sindicatului de pe Facebook. Acesta ne spune că șefii DGF sunt cei care denaturează aplicarea prevederilor privind salarizarea, cu consecințe dezastruoase pentru polițiști. ”Din 2016 până în prezent, salarizarea la nivel maxim, prevăzută clar în lege și reiterată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a fost aplicată. Practic este vorba despre punerea în aplicare a unui principiu fundamental de drept, la muncă egală, plată egală, tocmai de aceea salariile polițiștilor ar fi trebuit aduse la același nivel. În acest moment, sunt diferențe mari între salarii, pentru că în procesul ăsta de tranzițe de la un sistem vechi de salarizare la un sistem nou, tranziție care durează de 10 ani și nu se mai termină odată, s-a pierdut controlul asupra reglementărilor, emițându-se ordonanțe de urgență care acționau contrar scopului noului sistem de salarizare. Astfel, s-a ajuns la discriminare, la tratament inegal, când dai haotic ordonanțe de urgență peste ordonanțe de urgență, ca o hemoragie, într-un sistem atât de delicat cum este sistemul public de salarizare, ajungi la un dezastru. Și au apărut categorii privilegiale și categorii defavorizate, fapt care a stârnit nemulțumiri majore”, ne-a declarat președintele Sindicatului Polițiștilor Diamantul, Emil Pășcuț.
Direcția juridică, doar o anexă
Sindicatele polițiștior acuză Direcția Juridică de faptul că nu-și îndeplinește atribuțiile, lăsând interpretările legislative în seama contabililor din MAI. ”Avem de-a face cu structuri care sunt plătite să supravegheze modificările legislative și să le implementeze și, bineînțeles sunt plătite să le interpreteze corect și să avertizeze celelalte structuri că trebuie să le aplice. Cei mai incompetenți și principalii vinovați sunt cei de la Direcția Generală Juridică și, din păcate, de ani buni de zile, aștia au ajuns un fel de femeie de serviciu a Ministerului de Interne, nu-i mai bagă nimeni în seamă. Și au ajuns să le dea lecții de drept contabilii de la DGF. În momentul de față, contabilii Direcției Generale Financiare se ocupă și cu interpretări juridice, chiar dacă nu au nici specializarea necesară și nici atribuții în acest sens. Din perspectiva unui bun management, Direcția Juridică ar trebui să fie cea mai importantă din MAI, pentru că sarcina lor trebuie să fie ca ministerul să nu se îndepărteze de legalitate. În consecință, ministerul a ajuns să nu aplice legile. Salarizarea la nivel maxim este singurul subiect major în care Ministerul de Interne e praf, pe lângă lege”, a mai afirmat Emil Pășcuț, președintele de onoare al Sindicatului Polițiștilor Diamantul.
Dorina si Viorel= love? Sau doar sex?
Ăștia fura de ani de zile. Toata tara are salariu pornind de la 1450 numai la MAI polițiștii îs plătiți cu salariul anului 2009 adică 600 lei, nimeni nu face nimic. Furt și hoți!
Si MApN e in aceiasi oala
O plangere catre un parchet pt abuz in serviciu nu se poate?
aiurea! cine riscă o asemenea plangere impotriva sefilor? tata Noe poate
Sa răspundă penal!!
La pușcărie!! Chiar nu le este frica de nimeni și nimic??