AcasăNewsGelu Voican Voiculescu, din nou în fața altarului

Gelu Voican Voiculescu, din nou în fața altarului

Gelu Voican Voiculescu, mereu îndrăgostit

Gelu Voican Voiculescu se însoară, la un an de când a rămas văduv. Mireasa are cu 41 de ani puțin, dar asta nu contează. Bărbatul este tatăl a patru copii, din relația anterioară și acum se pregătește să îmbrace din nou costumul de ginere.

Gelu Voican Voiculescu, mereu îndrăgostit

Pregătirile de nuntă sunt în toi pentru acesta și cea care în curând va fi mireasă. Femeia care l-a cucerit complet se numește Georgiana Daniela Arsene și are vârsta de 37 de ani și este din județul Buzău. Se pare că vârsta nu a fost un impediment pentru cei doi, pentru că s-au hotărât să își unească destinele cât mai rapid. Gelu Voican Voiculescu a făcut parte dintre cei care au participat la Revoluție și la procesul soților Ceușescu. Mai apoi a ocupat funcția de vicepremier, în guvernul condus de către Petre Roman. Mulți îl consideră o mare personalitate a istoriei contemporane, pe când alții susțin că este un personaj controversat. Bărbatul și-a cerut de curând iubita în căsătorie, iar aceasta a spus „Da”. Următorul pas pentru cei doi va fi depunerea actelor la Starea Civilă. Gelu Voican Voiculescu a rămas văduv, după ce soția sa Ana Carmen Pahomi a suferit un infarct și a decedat la doar 59 de ani. Pe cei patru copii ai lor i-a numit în repetate rânduri „adevărata bogăție a familiei” și moartea bruscă a fostei soții l-a marcat foarte tare. „Este un domeniu prea intim, dar ce vă pot spune este că, din punctul meu de vedere, nu s-a schimbat nimic, eu simt pentru ea același lucru, ca la început. Când un bărbat își întâlnește femeia lui, nu se satură niciodată de ea. Iar, în acest caz, timpul nu face decât să amplifice o relație, nu s-o uzeze”, a spus Voiculescu.

author avatar
Ramona Feraru
3.629 afisari

2 COMENTARII

  1. Acest rahat, este cel care in 1989 spunea ca „viata sa se desfasoara intre metafizica si clitoris”!!!. Nu mai pomenesc nimic de contributia lui la lovitura de stat din 1989, iar acum…se „insoara”!!!! Asa stau lucrurile cand potentialii puscariasi sunt lasati in libertate!

  2. Da dragul de el, a participat la procesul lui Ceausescu alaturi de altii, ex Av Ursu care acum are Cab de Avocatura si scrie carti pe banda rulanta. De raspuns la aceasta crima nu raspunde acum nici macar tartorul, seful lor, Ilici. Pentru ca asha cum spunea fostul presedinte Ilici ,, este istorie,, si lovitura de stat si victimele ei. Si mortii nevinovati si familiile lor. Si mintirea poporului roman care de abia peste ani a aflat cine este cu adevarat tov Iliescu si ce servicii a servit dansul. Iar statul nostru de drept prin organele lui abilitate sa faca lumina i-au dat dreptate.
    Dl Voiculescu macar s-a retras, macar atat. A slujit ,,patria,, a fost recompensat, i-a fost suficient. Si nu da sfaturi precum Dl Petre Roman. Si nici nu candideaza la prezidentiale precum Dl Catarama, fost tehnician Tehnoforest dar si salariat la Securitate.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger