AcasăNewsGazul din Marea Neagră nu ajunge la români / Iohannis: „Depozitele noastre...

Gazul din Marea Neagră nu ajunge la români / Iohannis: „Depozitele noastre de gaz sunt pline”

gazGazul din Marea Neagră nu ajunge la români / Iohannis: „Depozitele noastre de gaz sunt pline”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că depozitele de gaz ale României sunt pline, dar că este nevoie să existe o marjă de siguranţă. Context în care a amintit de întâlnirea cu Romgaz-OMV Petrom cu privire la începerea exploatării gazului din Marea Neagră.

OMV nu dorește să scoată gazul din Marea Neagră. Asta reiese după punerea cap la cap a ultimelor informațiilor din domeniu. Conducerea companiei austriece mai așteaptă o serie de clarificări de la guvernul României, potrivit presei vieneze.

Iohannis cere OMV-Petrom începerea cât mai rapidă a exploatării de gaze din Marea Neagră

Klaus Iohannis, ar fi cerut, conform unor surse, delegației OMV, prezente luni la Palatul Cotroceni și conduse de noul CEO, Alfred Stern, să urgenteze planul de investiție pe platforma “Neptun Deep” din Marea Negră.

Întoarsă la Viena, conducerea OMV nu pare hotărâtă, cel puțin până la mijlocul anului viitor, să facă niciun pas înainte, în începerea exploatării resursei de gaz, de aproximativ de 100 miliarde de metri cubi.

Anunțul privind extragerea primelor gaze din Marea Neagră de către cei de la Black Sea Oil and Gas a fost calificat drept un moment istoric.

Petrom ar putea cumpăra zăcământul de gaze operat de Black Sea Oil and Gas

OMV Petrom, al doilea producător de gaze al țării, ar fi interesată să cumpere concesiunea deținută de compania americană Black Sea Oil and Gas (BSOG) din Marea Neagră, care acum produce aproximativ un miliard de metri cubi de gaze pe an, potrivit unor surse din piață. Black Sea Oil & Gas are obligația de a pune la dispoziția populației României 40% din cantitatea de gaz extras din Marea Neagră, potrivit Antena 3.

Contractul Black Sea Oil and Gas privind exploatarea perimetrelor din Marea Neagra prevede o cantitatea estimată a fi produsă și livrată de 31800 MWh/zi, rezultând un total de 6.360.000 MWh până la finele anului 2022.

Acest lucru nu s-a întamplat. O confirmă statul român, prin Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

author avatar
Andreea Vlad
662 afisari

9 COMENTARII

  1. Oooo ce scenariu tare….austriecii construiesc platforme marine adica target-practice pentru raketzi…cooperativa „munca in zadar”… MesterulManole-gaz..ha ha…azi o faci si maine se darama…ha ha ha…e mai ieftin sa dai foc la bani

  2. De cand este propietara Black Sea Oil & Gas pe resursele naturale ale tarii? Cine i-a impropietarit si in ce baza?

    • Legea licuriciului…pui presedinte ilegal pe Petrov,DragaStolo…etcetera…care stiu cum se suge licuriciul la Monaco cu Eba si Hrebe sau cu Bica in CostaRica.Sa traiti bine…ha ha ha stupid people

      • ”Iohannis: „Depozitele noastre de gaz sunt pline””
        Adica : nu ne trebuie noua . Dam gratis.
        Ca Nastase :”am scapat de petrol”.
        Un prof prost!

        • imnteresant: ” OMV vrea sa cumpere „..
          Asta inseamna ca rusii vor sa controleze si aceasta livrare…
          Neptul … LULA
          Buzau …LULA
          Back sea … LULA
          peste tot … noul presedinte brazilian..
          Rezultatul excelent al Golfului practicat la varf de tara…

    • Indiferent cine i-a improprietarit si in ce baza, acea improprietarire este neconstitutionala (resursele sunt inalienabile, adica nu pot fi instrainate) si deci trebuie anulata, asta in cazul in care nu este deja nula de drept. Iar cei care au facilitat improprietarirea ilegala trebuie pedepsiti.

  3. Dar cine credea ca o sa ajunga? Nu e clar ca toate rezervele coloniei, de orice natura ar fi ele, ajung la stapanii slugilor?

  4. Iohannis doneaza gazul romanesc Germaniei de frica sa nu inghete de frig alde tacsu si masa care locuiesc in Deutschland.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger