AcasăNewsGata, s-a dus si impozitul pe cifra de afaceri

Gata, s-a dus si impozitul pe cifra de afaceri

Premierul Tudose nu vrea sa ”coseasca” si firmele corecte

Sedinta liderilor coalitiei a confirmat, ieri, moartea inainte de nastere a impozitului pe cifra de afaceri. In schimb, taxa de solidaritate se zbate inca intre viata si moarte.

Premierul Tudose nu vrea sa coseasca si firmele corecte

Premierul Mihai Tudose i-a convins definitiv pe liderii coalitiei ca nu este cazul sa se introduca un impozit pe cifra de afaceri. ”Nu aplicam impozit pe cifra de afaceri. Aici eu m-am grabit un pic si v-am spus de la Bruxelles ca am vazut simularile si am luat decizia ca nu se pot implementa. Am luat aceasta decizie pe baza discutiei si a materialelor pe care mi le-a dat ministrul de Finante. Chiar pe avion am luat decizia, la dus. Azi am prezentat coalitiei argumentele care au stat la baza acestei decizii si considerati incheiat acest subiect”, a declarat Tudose la finalul sedintei coalitiei. Iar ca sa fie pe intelesul tuturor, premierul a explicat plastic si de ce s-a renuntat definitiv la idee: simularile au demonstrat ca impozitul in cauza era ”ca o coasa” care ar fi secerat tot fara a da posibilitatea de alegerea a firelor pe care doresti sa le tai, astfel incat ar fi avut de suferit si firmele care isi platesc cinstit impozitele. In schimb, Tudose i-a avertizat pe toti cei ”care se cred mai destepti ca statul” ca vor fi gasite modalitati prin care sa fie si ei impozitati. Odata semnat decesul impozitusui pe cifra de afaceri, s-a trecut la taxa de solidaritate. Care a scapat, ieri cel putin, de trecerea in nefiinta deoarece inca se fac simulari in cazul ei. ”Nu avem un prag, avem mai multe variante in calcul. Avem praguri din 10 in 10 milioane, dar inca se fac simulari si vom vedea: daca contributia este foarte mica si nu conteaza, atunci nu se va aplica. Daca incasarea este mai mare decat efortul, atunci se va aplica”, a precizat premierul pe tema.

author avatar
Simona Badulescu
92 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger