Pe lângă pompieri, oameni ai legii şi echipaje medicale, la locul incendiului violent ce s-a manifestat cu degajare puternică de fum au ajuns şi comisari ai Gărzii Naționale de Mediu din cadrul Comisariatului Capitalei.
De altfel, tocmai fumul produs în urma incendiului care a cuprins hala aflată pe strada Bihorului din sectorul 1 i-a adus în zonă pe specialiştii Gărzii. Care au comunicat, cu referire la cazul de faţă, că deja la faţa locului se afla ”autolaboratorul IGSU care efectuează măsurători privind calitatea aerului”. Din comunicatul instituţiei prim menţionate reiese că ”la această oră, echipa de control a GNM monitorizează situația, urmând ca, odată ce incendiul va fi lichidat, să efectueze verificări privind respectarea prevederilor din legislația de mediu”.