Iubitorii de balet au parte în această vară de un adevărat regal de talent, grație și măiestrie. Nume mari ale scenelor internaționale se vor reuni la București într-o gală a talentelor. Scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” va găzdui un eveniment de mare clasă. Gala de Vară a Tinerelor Talente promite, pe 27 iulie, începând cu 18.30, în Sala Ion Caramitru, un spectacol electrizant susținut de viitoarele stele ale baletului internațional.
Așteptatul eveniment este organizat de Lorelei Bari -La Sylphide Academic Ballet School și aduce în fața iubitorilor de balet din România prim soliști de renume mondial precum Cesar Corrales – Prim solist la Royal Ballet Londra, Maia Makhateli – Prim solistă la Dutch National Ballet Amsterdam și Maria Ilyushkina – Solistă la Teatrul Mariinski St. Petersburg.
Vor participa tineri dansatori talentați din România, Spania, Portugalia, Germania și Marea Britanie. Acești artiști de top sunt câștigători ai celor mai prestigioase competiții, cum ar fi Youth America Grand Prix, Tanzolymp și Dance World Cup.
De asemenea, spectacolul va oferi și o premieră în România: Young Contemporary Ensemble YTDF va prezenta o piesă originală în coregrafia celebrului Richard Wherlock.
Acest eveniment deosebit este rodul a trei săptămâni de pregătire intensă în cadrul cursurilor de vară, sub îndrumarea unor profesori internaționali din România, Franța, Rusia și Spania.
Biletele pot fi achiziționate accesând https://eventbook.ro/other/bilete-gala-de-vara-a-tinerelor-talente.