Franta s-a sucit. Ministrul Apararii vorbeste despre posibilitatea ca Gaddafi sa ramana in Libia, „intr-o alta camera a palatului, cu o alta titulatura”. Saif al-Islam, fiul colonelului, declara ca Franta negociaza direct cu Tripoli o rezolvare a conflictului. Si divulga si pretul schimbarii: avioane Rafale si petrol.
La patru luni de la inceputul interventiei NATO in Libia, Franta, unul dintre cei mai inversunati partizani ai operatiunilor militare, se intoarce uluitor. Duminica, Parisul a dat de inteles ca interventia aliata va fi oprita si ca ea va fi inlocuita de un dialog intre regimul de la Tripoli si rebelii reuniti in Consiliul National de Tranzitie.
„Am oprit mana care a lovit. Acum va trebui sa ne asezam in jurul mesei”, a declarat ministrul francez al Apararii Gerard Longuet la BFM-TV. „Oprim bombardamentele imediat ce libienii incep sa discute intre ei si militarii intra in cazarme. Pot sa dialogheze intre ei, de vreme ce s-a demonstrat ca forta nu este o solutie.”
Allain Juppe, ministrul de Externe, a declarat tot duminica, la France Info, ca inceputul negocierilor nu se poate face decat „daca incetarea focului este una veritabila, cu controlul Natiunilor Unite”. Juppe apreciaza ca negocierile trebuie sa reuneasca reprezentantii rebelilor, dar si „protagonistii libieni, in special cei care la Tripoli au inteles ca Gaddafi nu are viitor”.
Saif al-Islam, fiul colonelului, a oferit o cu totul alta versiune a rolului Frantei in conflict. Intr-un interviu pentru ziarul algerian El Khabar, el declara: „In realitate, purtam veritabile negocieri cu Franta, nu cu rebelii. Am primit printr-un trimis special, care s-a intalnit cu presedintele Sarkozy, un mesaj clar de la Paris. Presedintele francez i-a spus foarte clar emisarului nostru ca ‘noi am creat acest Consiliu al rebelilor si fara sustinerea Frantei, fara banii si armele ei, el nu ar exista”, a dezvaluit Gaddafi Jr.
„Presedintele Sarkozy a insistat ca el sa fie interlocutorul pentru Tripoli si nu rebelii”, a adaugat Saif al-Islam. „Francezii ne-au informat oficial ca vor sa instaleze un guvern de tranzitie in Libia. Sarkozy i-a zis unui emisar libian: am o lista, si cu totii sunt oamenii Frantei.”
Parlamentul francez trebuie sa se pronunte marti in privinta continuarii participarii franceze la operatiunile militare NATO in Libia.
„Nu exista un ordon pentru uciderea lui Gaddafi„
„Gaddafi nu este o tinta in sine. Daca se afla intr-un tanc sau intr-un centru de comanda”, atunci este o tinta, insa daca „este la el acasa”, atunci nu e tinta. „Nu exista un ordin pentru uciderea lui Gaddafi!”, declara ministrul Apararii. Pana ieri, plecarea de la putere si din tara a lui Gaddafi erau conditii sine qua non ale aliatilor. Intrebat asupra eventualitatii in care Gaddafi refuza sa paraseasca puterea, ministrul Apararii a dat o replica memorabila: „atunci se poate afla intr-o alta aripa a palatului, cu o alta titulatura”. Insa diplomatia americana nu e de acord cu suceala franceza: „ramanem fermi in convingerea ca Gaddafi nu poate ramane la putere”.
Explicatia uluitoarei intoarceri a Frantei o furnizeaza tot vorbaretul Saif al-Islam. Parisul i-ar fi informat si pe rebeli ca guvernul de tranzitie va trebui sa „se angajeze la mai multe contracte”. „Vor sa vorbeasca despre avioanele Rafale si despre alte contracte cu firma Total”. Aceasta este unul dintre liderii mondiali in industria petrolului si ai a gazelor naturale.
In toata aceasta turnura a evenimentelor care miroase a troc politic si a dolari imbibati in titei, toata lumea pare sa fi uitat ca Gaddafi si volubilul sau fiu sunt urmariti de un mandat international de arestare, pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii.
Totusi, lucrurile nu trebuie sa mai mire pe nimeni. Pana sa inceapa revoltele, liderul libian se afla in gratiile intregului Occident. Franta il lasase sa-si puna cortul peste drum de Palatul Elysee, ca semn de recunostinta pentru ajutorul dat de Gaddafi lui Sarkozy in campania electorala. Berlusconi ii pupase chiar mana colonelului, la primirea acestuia la Roma. Iar Saif fusese la randul sau primit cu multa caldura de Hillary Clinton la Washington.
Dar si valul asta de efuziune occidentala a venit la fel de uluitor si inexplicabil, dupa o perioada de cateva decenii, in care Gaddafi a fost inamicul public numarul unu. Pe atunci, Bin Laden era prieten de nadejde cu americanii – mai ales cu familia Bush. Cu care, bineinteles, derula afaceri cu petrol.
