Cauta

Gaddafi e bine mersi. NATO omoara bebelusi si civili (VIDEO)

Cel putin noua persoane, inclusiv cinci membri ai aceleiasi familii, intre care doi copii cu varsta sub doi ani, au fost ucisi in noaptea de sambata spre duminica, intr-un raid al NATO asupra caselor lor, intr-un cartier din Tripoli, conform unui nou bilant anuntat de autoritatile libiene, informeaza AFP.

Gaddafi e bine mersi. NATO omoara bebelusi si civili (VIDEO) - Ziarul NationalUn imobil cu doua etaje, in care locuiau cinci familii, potrivit autoritatilor, a fost distrus de un bombardament in cartierul Al-Arada, din estul Tripoli. Purtatorul de cuvant al regimului libian, Moussa Ibrahim, a acuzat NATO ca ar comite „acte barbare”, vizand „intentionat civili„. Cel putin alte doua case vecine au fost avariate, potrivit unui jurnalist al AFP.

Doua cadavre au fost scoase dintre daramaturi in fata corespondentilor presei internationale, condusi de autoritati in zona. La spitalul din Tripoli jurnalistii au putut vedea cadavrele a doi copii cu varsta mai mica de doi ani, precum si al unei femei din cadrul aceleiasi familii, potrivit autoritatilor.

Gaddafi e bine mersi. NATO omoara bebelusi si civili (VIDEO) - Ziarul National„Este o alta noapte de crime, teroare si oroare cauzate de NATO„, a afirmat Ibrahim, adaugand ca nu exista unitati sau vehicule militare in apropierea cartierului. Liderii american, francez, britanic si italian, care conduc operatiunile militare din Libia, sunt „responsabili moral si legal de aceste crime”, a precizat el. „Aceasta nu este propaganda. Nu este un lucru care poate fi inscenat”, a adaugat acesta.

Alianta Nord-Atlantica a anuntat ca va ancheta informatiile regimului libian conform carora mai multi civili, inclusiv doi copii, ar fi fost ucisi intr-un raid NATO, la Tripoli. „Suntem la curent cu afirmatiile regimului libian si le vom verifica”, a declarat un oficial NATO, sub protectia anonimatului.

[youtube]iiMKzkqctgU[/youtube]

[youtube]38dm1mwrIsk[/youtube]

 

Ultimele stiri

  • Ciclonul Cassio lovește Europa: fenomenul meteo ajunge și în România, avertizează ANM
  • Superluna din decembrie luminează cerul: ultima apariție spectaculoasă a anului
  • BEC spune STOP: clipul cu Nicușor Dan și Drulă filmat la Cotroceni, declarat ILEGAL!
  • VIDEO Cum arată DN1 după ce s-a surpat la Comarnic. Va fi coșmar să mergi la munte de Sărbători
  • Alege ce citești
  • Miliardele Capitalei le-au luat mințile / „Dreapta” pierde indiferent cine câștigă
  • România, Grecia și Bulgaria își consolidează cooperarea în domeniul infrastructurii de transport
  • Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
  • Companiile Big Tech, noile Soviete
  • Trump și diplomația neconvențională
  • Exit mobile version