AcasăNewsFurtuni și vreme rea în 32 de județe

Furtuni și vreme rea în 32 de județe

Furtuni și vreme rea în 32 de județe - Ziarul National

ANM a emis, marţi, o nouă informare meteo de vreme rea, în vigoare până miercuri seara. Marţi, 32 de judeţe din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Transilvania au intrat sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până la ora 23.00.

Furtuni și vreme rea în 32 de județe - Ziarul National
Sursa foto: Twitter

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), începând de marţi, ora 10.00, până miercuri la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35- 40 l/mp.

32 de județe au intrat, total sau parțial, sub cod galben de ploi torențiale și vijelii, după cum urmează: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Teleorman, Olt, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Vrancea, Călărași și Giurgiu.

Furtuni și vreme rea în 32 de județe - Ziarul National

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
148 afisari

Ultimele știri

Medici din România, acuzaţi de managerul lor că „se dau loviţi” când trebuie să asigure gărzi în spitale, dar fac kite. Ministrul Sănătății a...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că va trimite Corpul de Control al ministerului la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, după ce managerul...

De ce au atacat americanii Venezuela? Forbes dezvăluie cât petrol stăpânea, de fapt, Maduro: rezerve de 45 de trilioane de dolari!

De ce au americanii Venezuela? Care ar fi, de fapt, adevărata miză a loviturii americane în statul din America de Sud?Petrolul rămâne una dintre...
spot_img