Cauta

Furia lui Erdogan declanșează războiul!

După ce a pierdut meciul de șah cu Vladmir Putin, Recep Tayyip Erdogan a încercat să dea mat Uniunii Europene, însă și mutarea asta a fost sortită eșecului. A părăsit Bruxellesul cu coada între picioare, drept pentru care la plecare i-a anunțat pe liderii UE că va păstra deschise frontierele Turciei, permițând migranților să se îndrepte spre Occident. „Vom menține măsurile actualmente instaurate la frontieră până ce așteptările Ankarei vor primi un răspuns concret”, a tunat Erdogan într-o conferință de presă ținută imediat ce-a ajuns acasă.

Furia lui Erdogan declanșează războiul! - Ziarul NationalCe a cerut Erdogan de la europeni? În primul rând, mai mulți bani pentru „cheltuielile” taberelor de refugiați, însă UE a refuzat deoarece nu are garanția că miliardele oferite Turciei vor fi investite în hrană și medicamente pentru migranți. Pe de altă parte, „Sultanul” a încercat să obțină și reluarea negocierilor privind scutirea de vize pentru cetățenii turci care vor să călătorească în Uniunea Europeană, un alt punct respins de Occident. În privința procesului de aderare a Turciei la UE și continuarea tratativelor, toată discuția a rămas în aer – vom vedea, au răspuns europenii.

„Nu cerșim la nimeni! Tot ce vrem e ca promisiunile făcute țării noastre să fie ținute”, s-a plâns Recep Tayyip Erdogan. Singura promisiune pe care a primit-o Ankara este aceea că doleanțele îi vor fi analizate la reuniunea Consiliului Europei din 26 martie.

Pus la colț de comunitatea internațională și la un pas să fie retrogradat din Liga Campionilor, Erdogan își revarsă furia peste vecinii greci. „Nu este nicio diferență între ce făceau naziștii și imaginile de la frontiera greacă”, a urlat președintele Turciei, care s-a grăbit să califice autoritățile elene drept „fasciste” și „barbare”.

Dacă ar fi rămas doar la stadiul de atac verbal, nu era nicio problemă, însă Erdogan a ieșit la atac. La propriu. A dat ordin ca o navă grecească să fie „torpilată” de un vas turcesc de patrulare, incident foarte grav petrecut în Marea Egee. La doar câteva ceasuri distanță, ofițeri din forțele terestre ale Ankarei au tras asupra unui vehicul militar elen care era staționat în apropierea frontierei dintre cele două țări. Tot săptămâna asta, un polițist de frontieră grec, aflat în patrulare pe zona de graniță, a fost împușcat de turci. „Au tras în el ofițeri înarmați din Unitatea de operații speciale – Polis Özel Harekât”, scriu ziarele de la Atena.

Pe o înregistrare audio este auzit Erdogan spunând că „îi vom alunga și vor fugi. Așa va fi de acum înainte”, aluzie la ce acțiuni va întreprinde Turcia față de Grecia.

Ultimele stiri

  • Generația care dezvoltă România: s-au deschis înscrierile în ediția 2026 a campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • VIDEO. Premierul Bolojan, huiduit, vineri, la Iași. „Trădătorule!”
  • Operațiune dramatică de salvare. Momentul în care un bărbat e scos din apa înghețată a râului Jiu – VIDEO
  • GER aspru în România! Meteorologii anunță temperaturi de -19 grade. HARTA zonelor vizate de avertizările Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute
  • Greva foamei la Combinatul Liberty Galaţi. Cartel Alfa: Peste 3.000 de angajați sunt în șomaj tehnic, „cu salarii restante de luni de zile”
  • Comunicat de presă SC ACCESOR SRL
  • Ultimul obstacol: De ce sabotează Vladimir Putin „Pacea de 90%”?
  • Judecătorii CCR amână din nou decizia pe Legea privind pensiile magistraților. Motivul invocat de această dată
  • Primarii social-democrați din Iași refuză să participe la întâlnirea „pur formală” de vineri cu Bolojan. PSD Iași: „Premierul „Taie-Tot”, acest propovăduitor al austerităţii”
  • Doi oameni au sfârșit în condiții cumplite, în urma unui incendiu. Tragedia, în județul Bacău
  • Exit mobile version