Subiectul fraudarii alegerilor din turul al doilea al prezidentialelor din 2009 a pus pe jar toata tara. Taberele, neformate oficial dar banuite, deja isi arunca sageti otravite, care pe unde crede ca este mai bine. Presa, atat cat a mai ramas din ea, are reactii ciudate. Unii bat cu pumnul in masa de patru ori pe zi, altii abia daca au tresariri, iar cei mai multi se conserva in zerul nepasarii mioritice pentru subiecte mai tari, cu Daniela Crudu fara bikini. S-au furat alegerile, se intreaba ei? Si ce, ar fi prima data?
Nici Parlamentul nu doarme. Dragnea si Tariceanu agita sabiile. Comisia de control a activitatii SRI suna adunarea. Apropo, de ce tocmai acum imi vin in minte vorbele unui venerabil senator american, care, cu ani buni in urma, spunea ca daca vrei sa ingropi ceva, cea mai simpla modalitate este sa constitui o comisie de ancheta?
Pe Iliescu l-au ales pana si bulgarii
Nu este chiar de colea sa te culci noaptea cu Geoana si dimineata sa te trezesti cu Basescu presedinte. Teoretic, nu ar fi posibil. Dar daca ai la dispozitie cateva sute de mii de voturi scoase din joben, ca iepurasii, totul este foarte simplu. Te pot da castigator 1.000 de exit poll-uri, nu conteaza. Toate pronosticurile cad in clipa cand se numara voturile. Si nu se numara la intamplare, caci ajungi la situatia aberanta din 1990, din Duminica Orbului, cand a fost ales Ion Iliescu. Atunci, fie snoava, fie adevar – mie mi-a ajuns la urechi cu mult mai tarziu – un general din serviciile secrete ale vremii cerea „sa se faca naibii ceva” pentru ca, din informatiile lui, rezulta ca numarul celor care l-au ales pe Iliescu era atat de mare, de parca si regiunile din nordul Bulgariei l-ar fi votat. Nu mai sunt vremurile alea. Acum, faci socoteala dinainte cate voturi ti-ar trebui ca sa spargi rezultatul exit poll-urilor si apoi vezi de unde le poti procura.
Diaspora cu epoleti
In tara, lucrurile era clare. Cu toate variantele descrise de Miron Mitrea in cartea lui despre campaniile electorale din perioada 2006-2014, cu neimplicarea sefilor de sectii, cu blaturi intre reprezentantii partidelor pentru a lua in stapanire voturile unor partide care nu au supervizori la urne, e limpede, nu se putea face mare lucru. Sau, in cel mai fericit caz, suma voturilor astfel adunate nu era semnificativa. Singura varianta ramanea diaspora, locul cel mai greu de supravegheat, dar foarte usor de stapanit. Daca cineva ar avea curiozitatea sa verifice procesele verbale de la sectiile de votare din strainatate si le-ar compara cu numarul real de voturi adunate, probabil ar avea surprize, si nu tocmai placute. Cine stie, concret, cate voturi au fost introduse in urne pe buna dreptate, cu stampila pe Basescu? Le-a numarat cineva? Videanu era pe atunci la butoanele alegerilor, avea date in timp real si doar el stia de cate voturi mai avea nevoie Basescu din diaspora. Nu se deranjeaza nimeni sa-l descoasa? Cu alte cuvinte, pe romanii aruncati de fostul presedinte peste gard sa-si gaseasca de munca afara i-a lovit iubirea de Basescu exact in ziua alegerilor. Chiar asa? Aceeasi diaspora zvapaiata, care, in 2014, a pus umarul, cu tot cu epoleti si ambasade, la infrangerea lui Victor Ponta.