A doua zi după invazia rusă din Ucraina, ne-am grăbit cu toții să deschidem granițele valului migraționist pornit de la Kiev. Impulsul uman, adesea motivat de compasiune și milă creștinească, a împins mii de români, polonezi, cehi, bulgari, slovaci, croați, sloveni să recurgă la gesturi spontane de ajutor față de niște străini, oameni pe care îi considerau refugiați de război.
Lăsându-se conduși de inimi, nu de minți, europenii din această parte a continentului au ignorat semnalele și n-au mai ținut cont nici de demografie, nici de geografie. Toată lumea era disperată să-i ajute pe refugiații care fug din calea războiului, fără a sesiza cineva că, de fapt, mulți dintre ei provin din zone care nu fuseseră afectate de bombardamente în niciun moment, ba chiar nici până în prezent.
Nimeni nu și-a mai amintit că Ucraina, fiind o țară mai întinsă decât România, decât Polonia, are rezerve teritoriale uriașe, putând reloca populații întregi.
În doar 13 luni, milioane de ucraineni au intrat/tranzitat România. În Polonia, se vorbește chiar de 10,4 milioane, o cifră halucinantă, ca multe altele care urmează…
O parte dintre refugiați a luat drumul Occidentului, unde traiul e mai dulce (caviar, șampanie, distracție în cluburile de noapte de la Nisa, Ibiza sau Londra), iar sistemele de prestații sociale, mult superioare celor acordate de autoritățile de la București sau Varșovia.
Mai mult, unii dintre așa-zișii refugiați se înregistrează la noi doar pentru beneficiile de bază – primesc asistență financiară și materială, după care se întorc în Ucraina. Cine nu crede, să meargă pe la Sighetul Marmației și să vadă cum mașinile de Ucraina încarcă portbagajul cu ajutoare și apoi se opresc în primul târg de peste graniță. Însă situația este cu adevărat critică în Polonia, acolo unde datele oficiale indică faptul că 4,8 milioane de ucraineni s-au relocat în țara vecină! Dintre aceștia, aproximativ 900.000 s-au angajat sau și-au deschis propria afacere, restul fiind în continuare întreținuți de statul polon.
Situația este similară și în România. Autoritățile de la București acordă beneficii și asistență medicală gratuită, plus ajutor financiar refugiaților din Ucraina. Întreținerea imigranților se face prin costuri bugetare extraordinare și nicio economie nu poate suporta asemenea cheltuieli, cel puțin nu una de nivelul României.
Din păcate, țările din Europa Centrală și de Est nu au cui să se plângă în privința costului cu valul migraționist ucrainean, dar acest lucru se datorează în primul rând atitudinii supuse față de Washington.
De la exodul mafioților albanezi, la rakeții ucraineni
La un an de la declanșarea mini-războiului ruso-ucrainean, în multe cancelarii se vorbește despreun subiect sensibil – cel al exodului lumii interlope ucrainene, care s-a infiltrat printre refugiați și a luat cu asalt Europa.
Pentru cine își mai amintește, un fapt similar s-a petrecut și în 1999, după agresiunea NATO împotriva Serbiei. Printre kosovarii care au căutat o viață mai bună în Occident s-au aflat și destui mafioți albanezi, interlopi recunoscuți pentru ferocitatea lor.
De mai bine de un an, observăm mugurii aceluiași scenariu, doar la o scară și mai mare. Sub acoperirea ajutorului umanitar, am primit în UE milioane de ucraineni, iar printre ei, să nu aveți nici cea mai mică îndoială, și mii de gangsteri, criminali, teroriști.
Migrația ucraineană trebuie privită și din acest unghi – ca un factor destabilizator pentru economiile noastre și ca o „reașezare” a ordinii etnice.
Slava slavei mamii lor de borfasi.
Sa-i ducă americanii la ei si sa-i tină cu bani fara munca
Bungärdean „zmäu” Laura
Sa vedem daca mai scapam de raketi, acuma ca i-am adus aici.
Am scapat de dracu sovietic si am dat peste tac’su raketul din slava p+lii.
Singurele aspecte bune sunt ca astia sunt blonzi cu ochi albastri, nu maslinii si negraci ca aia din orientul muijlociu si africutza, deci se mai dilueaza densitatea colorata din mUE si nici nu or sa se detoneze in numele vreunui zeu. In rest… Sklava mUikraina, prostia se plateste.
Raketii au invadat teritoriile din proximitatea Ucrainei, mai puțin Ungaria (Orban V si a dat seama de pericol și a acceptat doar unguri din Ucraina). La noi, Ciucă, Iohannis, Ciolacu, Helvig, Hunor , Aurescu trabuc etc, au primit , ca prostănacii, pe oricine…In fapt, ei au pregătit intrarea Romaniei in malaxorul Putin. Același lucru l-a făcut si zgubilitica republicii Moldova. Ăștia, ori sunt proști, ori foarte prosti. Inclin spre foarte, foarte prosti.