Cauta

FRAUDA la BAC: 96 de persoane, intre care profesori, parinti si elevi, cercetate de DNA

Seful Inspectoratului Scolar Judetean din Ialomita, profesori, absolventi si parinti, in total 96 de persoane, sunt cercetati de DNA pentru fraude la examenul de bacalaureat, sustinut in iunie-iulie 2012, in Ialomita.

Astfel, Directia Nationala Anticoruptie a dispus urmarirea penala fata de mai multe persoane cu functii inalte, se arata intr-un comunicat de presa, publicat luni pe site-ul DNA.

Intre cei cercetati se numara Otilia Dumitru, inspector scolar general in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Ialomita, in calitate de presedinte al Comisiei judetene de bacalaureat, pentru constituire a unui grup infractional organizat si complicitate la infractiunea de trafic de influenta in forma continuata. Nica Balaciu, director la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, presedinte al Centrului zonal de evaluare 100 si Catalin Gogota, membru in cadrul Centrului zonal de evaluare 200, acuzati de constituirea unui grup infractional organizat si trafic de influenta in forma continuata.

Pentru aceleasi infractiuni sunt cercetati si Sorin Stere, Marius Curt, Cristian Manea, Elena Dulcinica Sandu si Marius Razvan Dinu, profesori evaluatori, in timp ce Radu Liviu Bara, director adjunct la Grupul Scolar „Sfanta Ecaterina” din Urziceni, este acuzat de trafic de influenta in forma continuata.

Alte 87 de persoane, absolventi de licee si parinti ai acestora, vor fi de asemenea cercetate, in sarcina lor retinandu-se infractiunea de cumparare de influenta – acestia oferind sume cuprinse intre 100 de euro si 1.300 de lei, pentru o disciplina din concurs, pentru a obtine note mai mari.

Reteaua era coordonata de Otilia Dumitru, care era si presedinta Comisiei judetene de bacalaureat, potrivit procurorilor. Ulterior, profesorii Nica Balaciu si Catalin Gogota identificau lucrarile marcate si le dadeau pentru corectare profesorilor care erau implicati in aceasta retea. La final, profesorii care corectau lucrarile dadeau note mult mai mari decat cele meritate sau completau chiar ei rezolvarea subiectelor.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version