AcasăNewsFraţii Tate, aduşi din nou la sediul DIICOT. Tristan Tate lansează acuzații...

Fraţii Tate, aduşi din nou la sediul DIICOT. Tristan Tate lansează acuzații grave

tristan tate

Fraţii Andrew şi Tristan Tate au fost aduşi, joi dimineaţa, la sediul DIICOT, pentru a asista la percheziţiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în luna decembrie de anchetatori de la locuinţele lor.

La intrarea în sediul DIICOT, unul dintre cei doi fraţi a declarat că nu există probe împotriva lor şi sunt persecutaţi pentru că sunt bogaţi.

Continuă percheziția informatică

„Întrebați Poliția ce probe are împotriva mea! Nu au nimic. Întrebați Poliția ce probe are împotriva mea! Nu există niciuna. Mă țin în arest din cauza presiunii mediatice. Mă persecută pentru că sunt bogat și pentru că am succes. Nu vă îmbogățiți în România!”, a acuzat Tristan Tate.

Cei doi frați continuă să-și susțină nevinovăția. „Autoritățile încearcă să-mi fure mașinile și banii, de asta mă aflu în închisoare”, spunea Tristan Tate în urmă cu o zi. „Dosarul e complet gol. Din păcate nu există dreptate în România”, afirmă, la rândul lui, Andrew Tate.

Procurorii DIICOT continuă joi percheziţiile informatice începute cu o zi în urmă asupra dispozitivelor ridicate la sfârşitul lunii decembrie din locuinţele lor – calculatoare, laptopuri, tablete, telefoane, înregistrări ale camerelor de luat vederi.

Într-o vilă din judeţul Ilfov, aceştia amenajaseră un studio de videochat, unde mai multe fete au fost obligate să producă clipuri ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, alături de o fostă poliţistă şi iubita lui Andrew Tate.

Cei patru se află în arest din data de 30 decembrie 2022.

author avatar
Andreea Vlad
804 afisari

9 COMENTARII

  1. sa dea in judecata statul roman , ca bani au si pot castiga usor . mai greu va fi la ei in SUA , soros prefera feministii .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger