Fraţii din Sântandrei, un sat din Hunedoara, dați în urmărire națională după ce bona i-a pierdut, au apărut marți, 15 octombrie, într-un clip, pe YouTube.
Sora cea mare a transmis că „oamenii” cu care se află în prezent „i-au tratat bine” și a avut un mesaj și pentru părinți.
Copiii vor la tată, nu la mamă
Marțian Raisa Antonia de 7 ani, Marțian Antonio Adrian de 9 ani și Marțian Rania Adriana în vârstă de 11 ani, care sunt în continuare căutați de autorități, au apărut într-un clip video în care au declarat că se vor întoarce acasă, cu condiția să fie în grija tatălui milionar.
Părinţii micuţilor se luptă pentru custodie.
Sora cea mare, în vârstă de 11 ani, a vorbit:
„Roxana, (mama copiilor n.r.) degeaba ai pus pe oamenii ăștia să ne ieie să ne ducă la tine. Noi nu vrem la tine. Oamenii ăștia au anunțat că ne duce la tati, dar de fapt la tine au vrut să ne ducă. Suntem bine, oamenii ăștia ne-au tratat bine, noi nu vrem la tine. Nu te iubim și nu ne simțim în siguranță la tine. Noi vrem cu tati să fim toți trei”.
Tatăl a sesizat autoritățile
Printr-un comunicat de presă transmis luni seara, pe 14 octombrie, poliția a menționat că apelul pentru a anunța dispariția copiilor a fost dat de tatăl lor.
La finalul videoclipului, toți trei au spus în același timp „Noi îl iubim pe tati” și au anunțat că oamenii la care sunt acum îl vor contacta pe tatăl lor pentru a merge la el.
„La data de 14 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată telefonic de un bărbat din satul Sântandrei, cu privire la faptul că astăzi, în jurul orei 16:00, bona celor trei copii ai săi l-a anunțat că aceștia nu se mai află la domiciliu”, a transmis Poliţia.