Suceava, județul de 120 000 de locuitori, care furnizează astăzi un sfert dintre cazurile de coronavirus ale unei țări de 18 milioane de suflete, duce povara incompetenței și abuzurilor lui Gheorghe Flutur. Fost pedelist, fost peledist, actualmente liberal, Flutur a fost de trei ori senator de Suceava și de două ori președinte al consiliului județean. Regimul personal instalat de Flutur la Suceava de-a lungul celor douăzeci de ani, de când conduce județul, la vedere sau din umbră, este o țesătură de corupție și incompetență care a dus la gravele evenimente medicale de azi.
Traseist politic, băsist înfocat și trădător al liberalilor în favoarea lui Băsescu, Flutur a dus slugărnicia pe culmi ceaușiste atunci când a scris cu oi pe dealurile Bucovinei, în cinstea Elenei Udrea. Sub domnia lui, județul a fost stors, defrișat și depopulat. Prietenia cu Pimen al Sucevei nu este întâmplătoare, fiindcă arhiepiscopul este un împătimit acaparator de păduri în folosul Bisericii.
Pimen l-a susținut fățiș pe Flutur în campania din 2016 și l-a izbăvit de păcate ori de câte ori a fost chemat să-i tămâieze faptele. Flutur și Pimen au format o echipă de forță la nivelul județului, o mașinărie de scos voturi, prin care s-au perpetuat privilegiile castei de la vârf. Pimen, care a fost deconspirat drept colaborator al fostei Securități în 2007, a păstorit sufletele creștinilor din acest județ sărac pe care Flutur a știut să-l buzunărească în câteva mandate politice.
Când a izbucnit epidemia de coronavirus și s-a descoperit pozitiv, Flutur și-a prescris un regim medical privilegiat. S-a dat medic pentru a beneficia ilegal de testare și a traversat o formă ușoară a bolii într-o rezervă de lux a spitalului Suceava. Când arhiepiscopul Pimen a luat și el virusul, s-a găsit imediat un elicopter care să-l transporte prin văzduh la București, deși avea simptome ușoare. Creștinii de rând și bătrânii contaminați au rămas în infernul terestru, în spitale fără condiții și fără mari speranțe. În Suceava, județul păstorit de Flutur și Pimen, au murit peste o sută de oameni de pe urma coronavirusului.
Ani de zile s-a vorbit despre corupție în România, despre baroni locali, despre spații geografice în care adevărați vătafi au încercat, prin forță, mită sau abuz, să-și impună puterea și voința. Din nefericire, a fost nevoie de o tragedie de talia Covid, de o tragedie de talia Suceava, pentru a deconspira locurile în care corupția și cârdășia de interese obscure au proliferat nestingherite. În spatele oilor electorale și a camioanelor de păduri care s-au grăbit să părăsească județul, în spatele imaginii unor sutane impecabile și a unor politicieni benevoli, s-au ascuns, de fapt, obiceiurile penale care au distrus un spital, care au îmbolnăvit o comunitate. A fost, într-adevăr, nevoie de mulți morți pentru ca sucevenii să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că administrația locală i-a abandonat în ghearele bolii.
Problema care se pune astăzi nu este una care să vizeze doar Suceava. La umbra stării de urgență, Guvernul liberal perpetuează acest model al crimei împotriva cetățenilor, al privilegiilor și legăturilor obscure, în fiecare comunitate a României, indiferent de dimensiunea ei. Pe măsură ce bătrânii noștri se sufocă în sanatorii și spitale, netestați, netratați, neștiuți, mai marii din Guvern s-au asigurat că sunt sănătoși tun și se bucură din plin de gura de aer proaspăt reprezentată de fondurile de criză. Acestea sunt repartizate discreționar clicii de partid, acelor fluturi care par a fi deasupra oricărei legi, acelor fețe bisericești care-au făcut demult pactul cu politicul pentru a-și asigura bunăstarea.
@ Oi pe dealuri, Bucovina, ?
https://educatie.inmures.ro/https://educatie.inmures.ro/concurs-creatie-din-materiale-reciclabile/detail-page/concursfoto/nae_george.html?iframe=true&width=570&height=650
, ?
Ne-a mintit timp de 30 de ani cu aviara ,cu sefia directiei silvice suceava,cu aeroportul facut pentru trafic de forta de munca,cu groapa de gunoi din pasul Mestecanis cu care a ecologizat halde de material steril ,cu saracia din zonaBrosteni-Tarnita-Ostra -Stulpicani-cu defrisari masive in parcul national Calimani,cu lipsa de medici anestezisti la Vatra Dornei,cu drumul gropilor Vatra Dornei Brosteni si cu nesimtirea de sef al holeri galbene care nu zace in puscarie ca Dragnea pentru 2 angajari.
https://www.youtube.com/watch?v=DoGpB2kFRjc
Axinte – În lumea asta, cât e de mare , ?
@ Remarcați deci că nu ar putea zice nici că nu au fost informați, că și Băsescu zicea că este cel mai informat lider politic, ?
Situatia e generala, din pacate!Găști de golani se schimbă la conducerea țării.
TOT E POSIBIL DAR JUDETUL SUCEAVA NU CRED CA ARE PESTE 120.000 de locuitori in conditiile cand municipil are peste 100.000 loc
Analfabeți functionali! Jurnaliști de 2 lei! Când scrieți o știre informativa! E greu?! Sau scrieți după dictare pentru băii primiți de la partid?
Fa-ti ba meseria cum trebuie cand te apuci. Nu poti incepe un articol cu asa o greseala .. Municipiul are 120000, nu judetul. Stiu ca ajunge oricine jurnalist dar macar dati-va silinta un pic.
Pe mizerie ăsta si pe gunoiul ăla de Rambu acolitul lui nu-i demite nimeni? A fost demis Streinu Cercel medic de care spun si medicii din afara tarii ca pentru altii ar costa milioane de euro si pe gunoaiele astea doua Flutur si Rambu nu-i demite nimeni? Da fa Iohannis si tu ceva bun in rahatul ăsta de mandat ca nu se vede sa ai vreo initiativa pentru a se lua masuri impotriva lor
Streinu Cercel si-a facut treaba cum a putut mai bine si inca si-o face in continuare, de ce nu sunt luate masuri si impotriva lui Flutur si Rambu? Despre ăstia nu se spune nimic? Li se va mai permite sa-si exercite activitatea acolo unde au facut totul de izbeliste?
Rambule!!! Pe unde esti? Nu mai scoti capul din vizuina nici tu nici Flutur? Nu se mai stie nimic de voi? Iesiti in fata si dati socoteala nu stati ascunsi ca nu veti scapa nepedepsiti de lege pentru toata situatia rosie de la Suceava, fantana de 60 de mii de euro era necesara in curtea spitalului in conditiile in care nu sunt echipamente si sectiile duc lipsa de aparatura?
Nu vă ambalați degeaba, Flutur este un politician de mare calibru, la nivel regional/local, nu va renunța niciun partid la el! Este un bun organizator, simte politic, are spinarea destul de flexibilă, ceva agoniseală … deci are un viitor de aur!
Problema este societatea civilă, imatură și vulnerabilă. Aici putem noi, eventual, interveni, dintre noi se aleg și jurnaliștii și politicienii, și NE REPREZINTĂ…
Din acest punct de vedere baronul Flutur a fost destul de ”modest”, față de dragnea, oprișan, olguța și alți monștri născuți din somnul națiunii!
În legătură cu presa noastră, e mult sub valoarea lui Flutur! Jud Suceava are cca 500.000 locuitori și mun. Suceava are cca 100.000 locuitori. https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Suceava
Unde pot sa va trimit un act care are legătura cu articolul?
Cine dracu sa va plătească pentru asa un articol?
Sucevenii au EXACT ce voteaza de 20 de ani.. Asa cetateni, asa conducatori si tirgulet Jalnic..