Cauta

Franța-SUA: războiul pe măștile chinezești

Câteva milioane de măști sanitare care urmau să sosească în Franța au fost deviate către Statele Unite ale Americii  chiar de pe asfaltul unui aeroport chinez.

 

Încărcătura, care  a fost comandată de președintele regiunii Provence Alpes Coasta de Azur, Renaud Muselier, a fost redirecționată către SUA. “Comanda cu plata a fost făcută, adică faptul că măștile sunt fabricate și aflate în curs în China, asigură reprezentantul ales. Americanii au cumpărat o comandă franceză în cash, iar avionul care urma să vină în Franța s-a dus direct în Statele Unite.  În fața acestor problem ne străduim să protejăm mărfurile astfel încât să nu fie confiscate sau cumpărate de alții”, a declarat Muselier. Și alți președinți regionali denunță practicile americane: “Într-adevăr, măștile devin rare, iar americanii le cumpără oriunde le găsesc, indiferent de preț. Plătesc dublu și în numerar, chiar înainte de a vedea mărfurile. Noi nu ne putem permite, nu avansăm nimic și plătim la recepție. Evident, am semnat angajamente cu producătorii, dar nu ne aflăm într-o situație normală. În plus, în ultimele zile, China a blocat o serie de livrări. Este o cursă împotriva timpului pentru a găsi un producător de încredere și apoi o modalitate de a ne livra comanda”,a spus un alt oficial, sub protecția anonimatului. O situație similară și lângă granița cu  Spania:  Este un haos logistic în China –  relatează o sursă. “Americanii comandă două sau trei miliarde de măști: cu cele cinci milioane de la  noi, mergem mereu în urma lor. Livrarea  trebuia să sosească în urmă cu zece zile, dar aeroportul din Shenzhen a fost congestionat. Importatorul nostru a pus totul într-un camion, în direcția Shanghai, dar este mai rău,  camionul este blocat pe drum în spatele tuturor celor care își așteaptă rândul. L-am deviat spre Zhengzhou, unde credem că situația este mai bună. Îl sun pe importatorul nostru de două ori pe zi pentru a asigura lucru rile, dar ne întrebăm dacă nu ar fi mai bine să folosim trenul sau vaporul”. Criticat pentru lipsa măsurilor de protecție cu care se confruntă Franța în plină pandemie de coronavirus (peste 3000 de decese), președintele Emmanuel Macron a promis patru miliarde de euro pentru finanțarea comenzilor de medicamente, respiratoare și măști. “Prioritatea noastră este să producem peste 10 milioane de măști pe săptămână în Franța la sfârșitul lunii aprilie și independentă deplină până la sfârșitul anului”, a precizat șeful statului.

Ultimele stiri

  • Mintea ta trăiește în viitor cu 80 ms: ce este intuiția
  • Intervențiile stomatologice cu anestezie generală, mutate în spitalele publice, după moartea fetiței de doi ani la o clinică din București
  • ASF a publicat noile tarife de referință RCA. Cât vor costa polițele anul viitor
  • Schimbări mari la WhatsApp. Aplicaţia de mesagerie îţi va permite să-ţi rezervi numele de utilizator, acelaşi pe care îl foloseşti la Facebook şi Instagram
  • „Lista neagră” a lui Bolojan. MAI, Sănătatea și Educația nu mai scapă de concedieri în 2026
  • Știai că durerile de spate pot fi cauzate de emoții reprimate, nu doar de postură?
  • O româncă răpită a trăit un coșmar în Italia! Doi bărbaţi au obligat-o să se prostitueze, după ce au drogat-o! Cum a scăpat femeia
  • Primăriile din România nu se uită la bani când vine vorba de decorațiunile de Crăciun. Bugete generoase pentru bucuria cetăţenilor
  • Cât costă un kilogram de care de porc înainte de Crăciunul 2025. La micii crescători e mult mai ieftin decât în supermarketuri
  • Horoscop 15 noiembrie. Energiile se mișcă rapid, iar ziua aduce lecții utile și oportunități de progres
  • Exit mobile version