AcasăNewsFranţa, în pragul revoluţiei

Franţa, în pragul revoluţiei

O grevă generală care a scos pe străzi peste 800.000 de oameni nemulţumiţi de reforma sistemului de pensii, confruntările angajate între sindicate şi guvernul lui Edouard Philippe au perturbat grav transporturile în toată ţara, la Paris au manifestat peste 65.000 de protestatari, în timp ce CGT, principalul sindicat al feroviarilor, vorbeşte de o participare a 1,5 milioane de persoane.

Operatorul feroviar SNCF prevedea un TGV (tren de mare viteză) din şase în medie, 15% dintre trenurile din suburbia pariziană şi perturbări ale legăturilor internaţionale, cu un tren din două la Eurostar, două din trei pentru Thalys, şi nicio circulaţie pentru Lyria, spre Elveţia, sau SVI, spre Italia. Trafic “extrem de redus şi perturbat” la metrou, cu 9 linii închise după apelul sindicatelor  CGT, FO, FSU, Solidaires, Fidl, Unef, MNL şi UNL.  Air France, EasyJet, Ryanair şi Transavia au anunţat anulări de zboruri şi întârzieri. S-au înregistrat ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine la Nantes(unde prefectura a fost atacată cu sticle şi pietre, poliţia a ripostat cu gaze lacrimogene), Lyon, Toulouse, Strasbourg, Marsilia, Montpellier, Bordeaux, Caen, Le Havre etc. La majoritatea au participat şi reprezentanţi ai “vestelor galbene”, inclusiv la Paris.

O capitală în care sindicatele revendică 250.000 de protestatari, adunaţi în faţa gărilor de Nord şi de Est pentru un marş pe bulevardele Magenta,Voltaire şi Piaţa Republicii. Emmanuel Macron a anunţat urgent  “reuniune de lucru” la Palatul Elysee cu miniştii implicaţi în proiectul de reformă a sistemului de pensii, inclusiv la reşedinţa premierului Philippe, cu miniştrii Agnčs Buzyn (solidaritate), Jean-Paul Delevoye (pensii) şi Jean-Baptiste Djebbari (transporturi). Edouard Philippe a promis că va prezenta miercuri „integral proiectul guvernului” vizând să unifice cele 42 de regimuri de pensii care coexistă în prezent. Pensionarea este un subiect sensibil în Franţa, mişcările de protest, care a început joi şi care ar urma să dureze mai multe zile, amintesc de grevele din 1995, care atunci au paralizat ţara  timp de o lună şi au obligat guvernul de la acea dată să revină asupra planurilor sale de reformă a sistemului de pensii.Prim-ministrul a promis să-şi ducă proiectul la bun sfârşit, dar „fără brutalitate”, în timp ce liderul CGT, Philippe Martinez  a declarat că sindicatele “vor continua protestul până când planul va fi retras”.

author avatar
Andrei Coman
611 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger