Incident într-o sală de operaţii din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, chiar în timpul unei intervenții chirurgicale la care era supus un pacient. S-a întâmplat în prima zi a săptămânii. Între timp, a apărut și o primă reacție de la nivelul unității sanitare.
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din Capitală s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale. Incidentul a avut loc luni, dar abia marți s-au aflat detalii despre această situație.
Reprezentanţii unităţii sanitare afirmă că probabil incidentul s-a produs „din cauza vibraţiilor generate de mişcarea intempestivă a lămpii” chirurgicale, precizând că nici pacientul, nici personalul nu au fost în pericol, potrivit News.ro.

Placa s-a desprins, dar nu a căzut
„În cursul zilei de luni a avut loc un mic incident într-una din sălile de operaţie din Institutul ”Marius Nasta”. Probabil din cauza vibraţiilor generate de mişcarea intempestivă a lămpii scialitice, s-a desprins parţial o placă din tavanul fals al sălii de operaţie. Placa nu a căzut”, a precizat, la solicitarea sursei menționate, conf. dr. Irina Strâmbu, purtător de cuvânt al unităţii sanitare.
„Nici pacientul, nici personalul nu au fost în niciun pericol din cauza acestui incident”, a afirmat Irina Strâmbu.
Totodată, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare a precizat că sala de operaţie nu a fost folosită nici luni, nici marţi, pentru refacerea integrităţii tavanului şi pentru verificarea mobilităţii lămpii.
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” este un spital situat în sectorul 5 al Capitalei.