AcasăNewsFostul secretar de stat Ioan Andreica si seful CJ Bistrita-Nasaud, Liviu Rusu,...

Fostul secretar de stat Ioan Andreica si seful CJ Bistrita-Nasaud, Liviu Rusu, retinuti de DNA

Ioan Oltean si colegul sau, Ioan Andreica

Fostul secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului Ioan Andreica si presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Liviu Rusu (PDL), au fost retinuti de procurorii DNA pentru 24 de ore intr-un dosar privind deturnarea de fonduri.

Ioan Oltean si colegul sau, Ioan Andreica

Ioan Oltean a declarat, sambata, ca Andreica si Rusu au fost retinuti pentru 24 de ore, in timp ce vicepresedintele CJ Bistrita-Nasaud Luca Iancu (PDL) a fost chemat si el la audieri, insa nu a fost retinut, in prezent fiind in drum spre Bistrita.

„Ioan Andreica si Liviu Rusu au fost retinuti de DNA pentru 24 de ore. Luca Iancu nu a primit mandat. E in drum spre Bistrita” , a spus Oltean. Acesta nu a dorit sa faca niciun fel de comentarii legate de retinerea celor doi care, vineri, au fost ridicati de DNA si dusi la Bucuresti pentru audieri impreuna cu Luca Iancu si Simona Bodnariu, director Integrare Europeana in cadrul Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud.

Avocatul lui Ioan Andreica, Grigore Chiorean, a declarat, sambata, ca se afla in drum spre Bucuresti. „Ma duc acum spre Bucuresti. Ioan Andreica este clientul meu. La audierile de vineri a fost asistat de alt avocat, dar acum e nevoie de mine. Nu pot declara mai multe”, a spus Chiorean.

Liviu Rusu este secretar general al PDL Bistrita-Nasaud si „unul dintre posibilii candidati” la un nou mandat de presedinte, dupa cum s-a exprimat Ioan Oltean in repetate randuri. Ioan Andreica a fost, la randul sau, secretar general al PDL Bistrita-Nasaud inaintea lui Liviu Rusu, acum fiind simplu membru de partid.

Zece persoane au fost duse, vineri seara, la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru a fi audiate in dosarul in care presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bistrita, Liviu Rusu, si vicepresedintele CJ Luca Iancu sunt cercetati pentru deturnare de fonduri.

Astfel, la DNA se aflau presedintele si vicepresedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Liviu Rusu, respectiv Luca Iancu, precum si fostul secretar de stat Ioan Andreica, Lazar stefan, Simona Bodnariu, directorul Directiei de Integrare Europeana a CJ Bistrita-Nasaud, si alte persoane.

author avatar
eNational
425 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger