AcasăNewsUPDATE. Marian Vanghelie, dus la audieri la DNA, după percheziții/ Primele declarații...

UPDATE. Marian Vanghelie, dus la audieri la DNA, după percheziții/ Primele declarații ale fostului primar – VIDEO

Numele fostului primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie revine în atenția opiniei publice.

UPDATE: Odată încheiată percheziția la locuința sa, Marian Vanghelie urmează să dea declarații în fața procurorilor anticorupție.

”N-au găsit nimic, ce să găsească? Mergem să dăm declarații. (…) Sunt nevinovat ca-ntotdeauna”, a spus Vanghelie, răspunzând întrebărilor reporterilor, până să urce în mațina care l-a dus la sediul DNA-ului.

Oamenii legii au scos mai multe sacoșe, după aceste percheziții, în care, cel mai probabil, se află posibile probe considerate relevante. Fostul primar n-a dat detalii despre ce s-ar fi putut afla în ele, deși a fost întrebat. ”Nimic, duceți-vă să vedeți”, a spus Vanghelie.

Totul după ce s-a aflat, joi, într-o zi de 13, că s-ar face percheziții la locuința lui Vanghelie.

Potrivit unor surse judiciare citate de NewsOnline, ar fi vorba despre un dosar în care procurorii lucrează încă de acum doi ani, „de când au primit informații că în timpul mandatului de primar al lui Daniel Florea jocurile în Primăria Sectorului 5 le făceau tot oamenii lui Marian Vanghelie”.

Până la acest moment, DNA-ul nu a făcut precizări pe tema acestor percheziții.

Recent, s-a aflat că Vanghelie a fost amendat de jandarmi, după ce ar fi intrat la Curtea de Apel București, pe o altă ușă decât ar fi avut acces în mod normal persoanele obișnuite. Amenda a fost de 250 de lei, conform Antena3. De altfel, Marian Vanghelie a dat ochii și cu protestatarul cunoscut drept Marian Ceaușescu.

Marian Vanghelie a fost primar al sectorului 5 vreme de 15 ani, începând din anul 2000.