Cauta

Fostul ministru Stelian Fuia, urmarit penal

Fuia, fostul ocupant al fotoliului de ministru al Agriculturii in Executivul condus de Mihai Razvan Ungureanu, este urmarit penal, fiind acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, pentru o serie de fapte pe care le-ar fi savarsit in perioada in are conducea Statiunea de Cercetare  de la Fundulea.

Fostul ministru Stelian Fuia, urmarit penal - Ziarul NationalProcurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au anuntat, miercuri, ca s-a inceput urmarirea penala fata de Stelian Fuia, dar si fata de sora fostului ministru, Alexandrina State, respectiv sotul acesteia, Daniel State. Daca Stelian Fuia este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, cei doi, asociati ai unei societati comerciale – PROCERA AGROCHEMICALS, sunt acuzati de complicitate la aceasta infractiune.

Conform precizarilor mentionate de procurori, in rezolutia de incepere a urmaririi penale, oamenii legii au indicii cum ca Fuia, in calitate de director la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare a Plantelor Medicinale si Aromatice (S.C.D.P.A.M.) Fundulea, la data savarsirii faptelor aflate sub cercetare, ar fi “omis indeplinirea unui act de serviciu in cadrul unei proceduri de executare silita, fapt ce a condus la vanzarea ilegala, prin licitatie organizata la data de 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului catre o persoana fizica, banii fiind platiti societatii la care asociata era sora invinuitului Fuia Stelian”.

Fuia este acuzat ca, in calitatea sa de director al institutiei amintite, ar fi incercat “stingerea unei datorii pe care, initial, Statiunea de cercetare Fundulea o avusese fata de Statiunea Didactica Belciugatele” , mai precizeaza procurorii in comunicatul citat.

Amintim ca fostul ministru Fuia a fost, pana in august 2012, membru PDL. Acesta a decis sa demisioneze din partid, precizand ca intentioneaza sa infiinteze “o platforma agrariana”, care sa apara pe listele de candidati, la viitoarele alegeri. “Intentia este ca aceasta structura sa mearga in alegeri singura”, spunea Fuia la vremea respectiva.

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version