AcasăNewsFostul ministru Sebastian Vladescu, urmarit penal. Precizarile DNA

Fostul ministru Sebastian Vladescu, urmarit penal. Precizarile DNA

Sebastian Vladescu

Sebastian Vladescu, fostul sef de la Ministerul Finantelor in perioada Executivului Tariceanu, a ajuns vineri dupa-amiaza la sediul DNA, de unde a plecat cu putine minute inainte de ora 17.

Sebastian Vladescu

Daca fostul membru al Guvernului a ales sa nu faca prea multe comentarii in fata presei, reprezentantii Directiei Nationale Anticoruptie au transmis public, intr-un comunicat, faptul ca s-a inceput urmarirea penala fata de Sebastian Vladescu, odata ce presedintele a dat unda verde unei cereri in acest sens inaintate dinspre DNA, aviz necesar avand in vedere calitatea de fost ministru avuta de catre Vladescu, suspectat de luare de mita intr-un dosar instrumentat de catre procurorii anticoruptie.

Redam in cele ce urmeaza, integral, precizarile DNA in cazul fostului ministru Vladescu:

„Ca urmare a indeplinirii cerintelor legale si constitutionale referitoare la efectuarea urmaririi penale fata de persoane care au detinut o functie ministeriala la data faptelor, respectiv obtinerea avizului favorabil din partea Presedintelui Romaniei, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus efectuarea urmaririi penale fata de suspectul VLADESCU SEBASTIAN, care la data unora dintre fapte a detinut functia de ministru al Finantelor Publice, pentru savarsirea infractiunilor de:

– luare de mita (doua infractiuni),
– trafic de influenta in forma continuata.

In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada 2005-2014, oficiali romani sau persoane cu influenta asupra acestora ar fi primit, de la o companie straina, in baza unor intelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, in schimbul acestor sume, sa se asigure incheierea contractelor si plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferata a liniei Bucuresti-Constanta, precum si plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferata care fusese deja realizata de aceeasi companie.

Banii incasati ilegal reprezentau procente din valoarea fiecarei plati facute de statul roman si erau achitati succesiv, pe masura ce compania constructoare incasa, la randul ei, contravaloarea lucrarilor efectuate, de la statul roman (respectiv de la compania C.N. C.F.R.).

In acest context, in prima parte a anului 2005, suspectul Vladescu Sebastian impreuna cu Costea Mircea Ionut si Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentantii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi incheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea caii ferate Bucuresti – Constanta pentru ca, in schimbul acestui comision, sa isi exercite atributiile care ii reveneau in calitate de ministru al finantelor publice, respectiv sa aprobe finantarea suplimentara necesara pentru incheierea contractelor, precum si pentru a isi exercita ulterior atributiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare platii facturilor pentru lucrarile efectuate.

In perioada 2008-2009, in baza acestei intelegeri, a primit suma de aproximativ 1 milion de euro (reprezentand partea sa din comisionul pretins) in conturile bancare ale unor societati comerciale pe care le controla.

Ulterior, in perioada 2009-2010, suspectul Vladescu Sebastian, in calitatea mentionata mai sus, pentru a-si indeplini atributiile sale de serviciu intr-un mod care sa asigure finantarile respective, a acceptat de la reprezentantul companiei straine promisiunea sumei de 2 milioane de euro iar, in perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finantarii activitatii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat.

De asemenea, in acelasi context, suspectul Vladescu Sebastian, in perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013, a pretins si primit de la aceeasi persoana suma totala de 2.117.000 euro. In schimbul acestor sume de bani, suspectul Vladescu Sebastian urma sa isi exercite influenta pe care a pretins ca o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina sa asigure finantarea necesara platii facturilor aferente lucrarilor efectuate la tronsonul de cale ferata Bucuresti-Constanta.

Mai multe detalii referitoare la starea de fapt se regasesc in comunicatul nr. 304/VIII/3 din data de 18 aprilie 2018.

Suspectului Vladescu Sebastian i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala.

Facem precizarea ca efectuarea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.”

226 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger