Cauta

Fostul ministru Claudiu Năsui a ajuns la sediul DNA

sursa foto: Facebook/Claudiu Năsui

Deputatul USR, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, a ajuns, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Acesta a anunțat, în fața presei, că a fost chemat în calitate de martor. Cel mai probabil, urmează să fie audiat în dosarul în care este cercetat, între alții, directorul Romarm, Gabriel Țuțu.

„Am fost citat în calitate de martor și cred că e important să colaborăm cu toate organele de urmărire penală. Nu pot să dau mai multe informații”, a spus Năsui, până să ajungă să dea ochii cu procurorii.

„Da, am făcut multiple plângeri la DNA. Nu știu dacă aceasta este rezultatul uneia dintre ele sau nu. (…) Am făcut plângeri de fiecare dată când mi s-a părut că sunt fapte penale”, a mai declarat Năsui.

Năsui: Țuțu este un protejat al sistemului și mai ales al ministrului Virgil Popescu

Săptămâna trecută, pe 31 ianuarie mai precis, Claudiu Năsui susținea, pe Facebook, faptul că „Gabriel Țuțu, recent inculpat de DNA este un protejat al sistemului și mai ales al ministrului Virgil Popescu”. Popescu fiind actualul ministru PNL al Energiei, în Guvernul Ciucă.

„Cât am condus ministerul economiei am demarat procedurile de schimbare a domnului Țuțu. Evident domnul în cauză a aflat și a urmat încă o campanie de presă împotriva mea”, a mai scris, la acea dată, Năsui.

„Problema la stat nu este domnul Țuțu. Problema este că e plin de astfel de personaje. Toți mufați la bani de la buget. Au prins schema. Se laudă că fac „investiții”, care de fapt sunt doar sifonare de bani de la stat.

Iar ei mai departe cotizează oriunde trebuie ca să rămână în funcție sau ca să-și consolideze poziția. De aceea domnul Virgil Popescu a repus în funcție toți administratorii speciali din companiile de stat pe care îi dădusem eu afară și a oprit, evident, procedura de concediere a domnului Țuțu”, susținea, la acel moment, Năsui.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Exit mobile version