Au fost momente tensionate la bordul unui avion în care se afla și fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, medic de profesie. Bodog a intervenit rapid în ajutorul unui bărbat căruia i se făcuse rău la bord.
Din primele informații, intervenția contracronometru a avut loc într-un avion care venea de la Oradea la București.
N-a stat pe gânduri și a intervenit
Fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a intervenit și i-a salvat viața unui deputat liberal căruia i se făcuse rău și chiar și-a mușcat limba, potrivit stiripesurse.ro.
Fostul șef de la Ministerul Sănătății a explicat că i-a fost cerut să intervină în ajutorul persoanei care avea probleme de sănătate, dar și ce a constatat când a mers la locul unde se afla omul care avea nevoie de ajutor.
„Cred că a făcut o lipotimie sau ceva în genul acesta. După ce a decolat avionul, eram undeva deasupra Clujului, echipajul a întrebat dacă este un medic în avion, dar între timp însoțitoarea de bord venise după mine.
Era încă un coleg de-al lui, deputat și el, care știa că sunt în față și a trimis după mine. M-am dus și omul era cianotic, nu putea respira, și-a mușcat limba, a fost destul de urât”, a declarat Bodog, pentru sursa citată.
Bodog: „Dacă rămânea pe scaun câteva minute în plus…”
Din câte s-a mai aflat, s-a pus problema la un moment dat referitor la o posibilă aterizare de urgență la Cluj. Potrivit fostului ministru, echipajul a vrut să aterizeze la Cluj.
„I-am acordat primul ajutor și și-a revenit. Dacă rămânea pe scaun câteva minute în plus putea să moară clar”, a precizat Bodog, conform sursei citate.
Bodog a mai salvat viața unui bărbat în avion
Fostul ministru a fost asistat la intervenția contracronometru de către un alt nume cunoscut în breasla medicală. E vorba despre profesorul Nicolae Suciu, fostul manager al Spitalului Polizu, care se afla, de asemenea, în avion.
Nu e prima oară când Florian Bodog intervine salvator în ajutorul unei persoane aflate în dificultate, din cauze medicale, într-o aeronavă. În urmă cu mai mulți ani, Florian Bodog a resuscitat un bărbat căruia i se făcuse rău tot în avion.
„I-am acordat primul ajutor. Nu a fost nimic deosebit. Practic, eu cred că orice medic care depune jurământul lui Hipocrate trebuie să își ajute seamănul și, în același timp, orice cetățean care știe să acorde primul ajutor trebuie să acționeze în aceste momente”, spunea, în urmă cu mai mulți ani, Florian Bodog, la acea vreme ministru al Sănătății, după ce a sărit în ajutorul unui om căruia i s-a făcut rău în avion.