Cauta

Fostul deputat Cristian Rizea, declarat indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova și extrădat în România

Vin informații despre situația fostului parlamentar Cristian Rizea, care se afla de ceva vreme în Republica Moldova.

Fostul deputat Cristian Rizea, condamnat penal pentru corupție, a fost extrădat în România în seara zilei de 27 aprilie, anunță tv8.md.

Acesta a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani şi a fost îndepărtat sub escortă, anunţă joi Inspectoratul General pentru Migraţie de la Chişinău.

Citiți și: Cristian Rizea, condamnat in lipsa

Fostul deputat Cristian Rizea, teapa de 10.000 de euro la Vaslui

Decizia IGM

„Cetățeanul României, Rizea Cristian, a fost declarat de către Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani.

Conform procedurilor legale, străinul a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național de către personalul specializat al IGM.

Amintim că, declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

Măsura în cauză se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate supra”, a transmis Inspectoratul General pentru Migraţie.

Anunțul IGPR

Ulterior s-a aflat că Rizea a fost preluat și urmează să fie dus într-un penitenciar.

„În această seară, 27 aprilie, Poliţia Română a fost solicitată de autorităţile din Republica Moldova să preia un bărbat, în vârstă de 54 de ani, faţă de care Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta a fost preluat cu sprijinul Poliţiei de Frontieră şi urmează a fi introdus într-un penitenciar al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, a transmis joi seară IGPR.

Ultimele stiri

  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • Exit mobile version