AcasăNewsFocar de gripă aviară la o fermă din țară. Ce decizie s-a...

Focar de gripă aviară la o fermă din țară. Ce decizie s-a luat în cazul a 180.000 de păsări

(sursa foto: europafm.ro)

Subiectul gripei aviare revine, din păcate, în atenție.

Confirmarea unui focar de gripă aviară într-o fermă dintr-o localitate din județul Mureș a alertat autoritățile, care au dispus deja primele măsuri.

”Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat prezența virusului gripei aviare, serotipul H5N8, la păsările dintr-o exploatație comercială, cu un efectiv de 180.000 de capete, din localitatea Ungheni, județul Mureș, în seara zilei de 6 mai 2021”, s-a anunțat, vineri, din direcția Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

După ce s-a aflat acest lucru, decidenții au stabilit primii pași de urmat. Din comunicatul ANSVSA reiese că la nivel central s-a activat Unitatea Operaţională Centrală condusă de președintele ANSVSA, dr. Robert Viorel Chioveanu, în timp ce la nivel local a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor Mureș – care a adoptat Programul de Măsuri pentru combaterea și stingerea focarului de gripă aviară.

Astfel, s-a decis eutanasierea păsărilor din respectivul focar, dar și dezinfectarea utilajelor din respectiva fermă. ”La nivelul exploatației infectate au fost impuse restricții de mișcare a păsărilor, personalului, mijloacelor de transport și furajelor.

A fost demarată eutanasierea păsărilor existente în focar, iar cadavrele vor fi ecarisate prin incinerare, împreună cu resturile de furaje, cu așternutul și cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie.

După îndepărtarea cadavrelor și a deșeurilor întreaga suprafață a fermei precum utilajele și mijloacele de transport vor fi dezinfectate”, anunță ANSVSA.

Ce alte măsuri s-au dispus

Nu au fost singurele măsuri dispuse în acest caz. Și anume:

În jurul focarului s-a delimitat o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km unde s-au luat măsuri de restricție severe de circulație a persoanelor, a animalelor și a mijloacelor de transport și se aplică următoarele:

– Recensământul tuturor exploatațiilor cu păsări, inspectarea de către medicii veterinari a tuturor exploatațiilor cu păsări;

– Interdicția de mișcare a păsărilor, ouălor în zonele de protecție;

– Restricționarea mișcării persoanelor între exploatații;

– Respectarea normelor minime de biosecuritate și asigurarea dezinfecției persoanelor, mijloacelor de transport;

– Anunțarea medicilor veterinari despre orice cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări și afluirea cât mai rapidă către laborator a probelor;

– Evitarea contactului cu păsările sălbatice moarte;

– Informarea locuitorilor cu privire la pericolul apariției și răspândirii virusului gripei aviare;

– Separarea în cadrul gospodăriei în măsura posibilităților a rațelor și gâștelor de celelalte păsări domestice;

– Interzicerea creșterea păsărilor în aer liber, acestea fiind închise obligatoriu în spații special amenajate.

Aceeași sursă anunță că se vor face controale la nivelul exploatațiilor comerciale de păsări de pe întreg teritoriul țării, fiind avute în vedere respectarea măsurilor de biosecuritate și aplicarea de măsuri de biosecuritate suplimentare.

”În prezent, se înregistrează a creștere explozivă a focarelor de gripă aviară în Europa, boala evoluând în: Ungaria, Bulgaria, Cehia, Germania, Franța, Polonia, Danemarca, Slovacia, Belgia și Suedia”, se mai precizează în comunicatul ANSVSA.

155 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger