Ati auzit voi de „Biblia pierduta” sau de „Testamentul lui Abraham”? Sigur ca ati auzit, pentru ca prima, beneficiind de un marketing ca la carte, a ajuns cea mai bine vanduta carte scrisa de un roman. Cu nume strain, adica Igor Bergler. Cu ajutorul pisicii lui, Ferdinand. O poveste pentru voi, ca tot incepe Gaudeamus zilele astea.
Amandoua lucrarile se inscriu in genul de poveste a cautatorilor de relicve magico-sfinte, din care fac parte si filmele cu Indiana Jones, „Mumia” si seriale de aceeasi factura. Altfel zis ceva mai slab ca scrierile lui Dan Brown, dar cu pretentii de Umberto Eco. Ma rog, aventuri cu capcane, forte de neinteles, eroi neinfricati, musai americani si doxati, ca altfel n-ar sti ce inseamna cuvantul relicva. Cum de a ajuns insa o astfel de carte mai vanduta decat cele ale inventatorilor stilului, asta stiti? Pai, sa va explicam. Bergler are doi-trei dani in marketing, stiinta care nu face diferenta dintre o punga de chipsuri si un volum de poezele. Pentru specialistul in marketing ambele sunt produse si trebuie vandute. Cat mai multe, cat mai bine, cat mai scump. Trebuie gasita numai trasatura unica a marfii respective, restul este o masinarie pe care odata pusa in miscare trebuie sa ai grija sa nu se gripeze. Asta a facut si Berglet. Ba chiar mai mult, luand cititorii drept prosti le-a bagat in cap inca dinainte ca lucrarea sa iasa din tipar ca va fi cel mai bine vanduta, dupa scrijeliturile lui Ceausescu si lucrarile Congreselor comuniste. Si asa a rezultat, caci diferenta dintre cumparatorul roman si cainele lui Pavlov este din ce in ce mai mica, pe masura ce parghiile capitalismului il formeaza, invizibil, intr-un citizant perfect la bunastarea altora. Desigur, masinaria a beneficiat de ajutorului editirii Rao, editura care, de-a lungul timpului a demonstrat ca are in portfoliu titluri vandute in milioane de exemplare. Acum, Bergler a schimbat echipa si a trecut, pentru „Testamentul lui Abraham” la Litera. Dintr-odata, efortul de marketing a scazut puternic. Poate ca Litera nu are puterea lui Rao. Poate ca Bergler a crezut ca se umple de parale de la altii. Si cam asa se aude si prin targ, a poftit la mai multi arginti. Evident, vanzarile nu vor fi aceleasi ca la „Biblia pierduta” (cand se inghesuiau ziaricii sa ia interviuri pe banda rulanta lu’ dom’ ecrivain) din cauza marketingului slab si al faptului ca deja s-a prins lumea ca Igor nu e Dan Brown si deloc Umberto Eco. Si nici balansarea intre edituri nu e de bun augur,oricat de foame ti-ar fi. In afara, de regula, te ia o editura in portofoliu si cu aia mergi pana in panzele albe. Caci stie ea ce are de facut, cum a stiut si Rao. Si, stii de ce, Igor? Pentru ca oricati dani ar avea scriitorul in marketing, el trebuie sa scrie, de promovat se ocupa altii. Se cheama diviziunea muncii…
